In Memoriam Grigore Vieru

afis Vieru

Primăria Municipiului Iaşi şi Asociaţia Culturală „Feed Back”, în parteneriat cu Casa de Cultură „Mihai Ursachi” şi Consulatul General al Republicii Moldova la Iaşi, organizează o serie de manifestări reunite sub genericul „In Memoriam Grigore Vieru” și prilejuite de comemorarea celor șapte ani de la trecerea în eternitate a marelui poet.

Manifestările vor avea loc vineri, începând cu ora 11.00, în Parcul Copou, la statuia poetului, unde vor fi prezente personalități de marcă ale Iașului, scriitori, intelectuali și elevi de pe ambele maluri ale Prutului. Evenimentul va debuta cu un Te Deum oficiat de un sobor de preoți cu participarea ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, urmat de depuneri de coroane şi alocuţiuni susţinute de către scriitori şi oficialităţi. La ceremonie va participa şi Fanfara de Muzică Militară a Garnizoanei Iaşi. De la ora 12.30, la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” va avea loc vernisajul expoziţiei documentare „Grigore Vieru, poet naţional şi popular” (ediţii ale operei, fotografii, manuscrise), evenimentul fiind prezentat de Mircea Radu Iacoban, Valeriu Matei şi Daniel Corbu. De asemenea, cei prezenţi sunt așteptați la spectacolul de muzică şi poezie „Rădăcina de foc. Taina care mă apără”, la care vor participa Grupul artistic al Liceului „Prometeu” din Chişinău şi actorul Costel Popa de la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi.

Invitaţii de onoare ai manifestărilor din Copou sunt Ioan Coşer, consulul Republicii Moldova la Iaşi, Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova, Dorin Chirtoacă, primarul general al municipiului Chişinău, academicienii Mihai Cimpoi şi Valeriu Matei, protoiereul Ioan Ciuntu, Vasile Bahnaru, directorul Institutului de Filologie al Academiei de Științe a Moldovei, Claudia Balaban, directorul Bibliotecii pentru copii „Ioan Creangă” din Chișinău, Iulian Filip, Vasile Tărâţeanu, Vasile Grozavu, şi Raisa Vieru.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;