Ediția din acest an a FILIT va fi organizată de o firmă specializată

filit

Ediția  din acest an a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT) de la Iași va fi organizată de către o firmă specializată, care va fi desemnată în urma unei licitații care va fi organizată de Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR). Bugetul ediției din acest an a FILIT este de două milioane de lei, sumă aprobată de consilierii județeni în cadrul ședinței din luna ianuarie a Consiliului Județean (CJ) Iași. În calitate de finanțatator al evenimentului, CJ Iași precizează, prin intermediul unui comunicat de presă, că MNLR are la dispoziţie toate pârghiile legale pentru a organiza, manageria şi supraveghea desfăşurarea tuturor etapelor proiectului FILIT. ”Până la urmă, s-a propus o variantă de compromis. Noi am alocat banii către MNLR, la ultima şedinţă în plen. Muzeul va organiza o licitaţie prin care întregul proiect să fie încredinţat unei firme specializate. Nu va mai fi vorba de externalizarea unor servicii, ci de un contract pe întregul proiect. MNLR face agenda, iar firma respectivă se ocupă de organizare“, a declarat Victorel Lupu, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Iaşi.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;