Renasc speranțele în Copou: Viitorul Constanța – CSMS Iași 1-2 (0-1)

viitorul-iasi

CSMS Iași a detonat ”bomba” etapei a 24-a a Ligii 1 la Ovidiu, reușind să învingă sâmbătă, 13 februarie, cu scorul de 2-1 (1-0), pe Viitorul Constanța, una dintre fruntașele clasamentului, și să revină astfel, cu șanse reale, în lupta pentru ocuparea locului 6, ultimul care permite calificarea în play-off la finalul sezonului regulat. Meciul de la malul mării a fost foarte bine pregătit tactic de antrenorul oaspeților, italianul Nicolo Napoli, care și-a așezat echipa pe două ”fronturi” în fața portarului, avându-i în avanposturi doar pe Andrei Cristea și Bojan Golubovic. Succesul ieșenilor a fost facilitat însă și de lipsa de clarviziune a gazdelor, al căror prim șut pe spațiul porții a fost consemnat abia în minutul 85! De asemenea, un rol important în stabilirea scorului l-a avut și vântul, acesta oprind în minutul 45 + 2 balonul aruncat spre careul gazdelor, care a fost apoi atins cu mâna de Andrei Cristea și trimis spre poarta lui Pechanca, ieșit inoportun dintre buturi, și împins apoi în plasă de oportunistul Bojan Golubovici. Conduși cu 0-1 la pauză, elevii lui Gică Hagi s-au avântat în atac încă din primul minut al reprizei a doua, însă șuturile expediate de Răzvan Marin, Florin Cernat ori Florin Tănase și-au greșit de fiecare dată ținta. Pe acest fond de dominare a gazdelor, oaspeții reușesc să se desprindă în minutul 54 pe tabela de marcaj, după o fază lucrată pe dreapta de același neobosit Andrei Cristea (cel mai bun jucător de pe teren) și finalizată de Nuno Viveiros. În minutul 66, Mihalache a fost foarte aproape să înscrie în propria poartă, fundașul ieșean respingând spectaculos în corner șutul expediat de Florin Tănase. Scorul final al partidei a fost stabilit în minutul 89 de același Florin Tănase, din penalty, după un henț în careu al lui Bole. CSMS Iași câștigă trei puncte mari în deplasare, care-i dau șansa să spere la ocuparea, in extremis, a ultimului loc care duce în play-off. Au evoluat echipele: Viitorul Constanța: Pechanca – Nicoliță, Goulon, Boli, Ganea – R. Marin, Filip (min. 57 Chițu), De Lucas (min. 57 Nedelcu), Hagi (min. 72 Benzar), Cernat, Fl. Tănase: CSMS Iași: Grahovac – Voicu, Mihalache, Ciucă, Țigănașu – Bole, V. Gheorghe (min. 88 Saric), Crețu, N. Viveiros (min. 82 Llullaku) – A. Cristea (min. 69 Enescu), Golubovic. În urma acestui rezultat, CSMS Iași acumulează 35 de puncte, situându-se pe locul 7 în clasament. În etapa viitoare, elevii lui Nicolo Napoli vor evolua sâmbătă, 20 februarie, de la ora 18.00, în Copou, împotriva formației ACS Politehnica Timișoara.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;