Firmele de transport public de persoane, în atenția autorităților județene

microbuz

Începând din această săptămână, Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi prin Serviciul de Transport Public Judeţean va demara, in baza programului de control, o serie de verificări în teren pentru a vedea modul în care operatorii de transport judeţean respectă sarcinile ce le revin conform legislaţiei. În altă ordine de idei, în sesizărilor provenite de la călătorii pe traseul Iaşi – Popricani, la finele săptămânii trecute, Serviciul de Transport Public Judeţean a solicitat operatorului, conform legii, un punct de vedere vis-a-vis de aspectele sesizate. ”În acest sens, Serviciul de Transport Public Judeţean verifică, la rândul său, reclamaţiile călătorilor şi în măsura în care se vor constata nereguli se vor lua măsurile legale pentru rezolvarea problemelor”, precizează reprezentanții CJ Iași, într-un comunicat de presă. În prezent, la nivelul judeţului Iaşi își desfășoară activitatea 41 de operatori de transport persoane, care acoperă un număr de 128 de trasee judeţene, cu un total de 197 de mijloace de transport, dintre care 64 de autobuze şi 133 de microbuze.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;