Primarul interimar Mihai Chirica a avut astăzi, 22 februarie 2016, o întrevedere cu reprezentanţii taximetriştilor din Iaşi. La eveniment au participat reprezentanţi ai taximetriştilor (Camera Taximetriştilor, operatori, dispeceri, angajaţi), ai Poliţiei Rutiere, ai Poliţiei Locale şi ai Primăriei Municipiului Iași. „A fost o întrevedere foarte constructivă pentru toate părţile. Am convenit să avem întâlniri lunare, coordonate direct de către mine, pentru a găsi soluţii la problemele cu care se confruntă taximetriştii. O primă măsură, care va fi pusă în aplicare imediat, vizează amenajarea de noi locuri de aşteptare pe şoseaua Nicolina. Acestea vor fi realizate în așa fel încât să nu blocheze intersecţiile sau mijloacele de transport. Totodată, am transmis reprezentanţilor Poliţiei Rutiere şi Poliţiei Locale să se axeze mai întâi pe prevenţie, pe avertizare şi abia apoi pe sancţionare atât în ceea ce priveşte taximetriştii, cât şi cei care împiedică activitatea de taximetrie”, a afirmat Mihai Chirica.
Alte probleme discutate astăzi au vizat: crearea de staţii de preaşteptare (în apropierea stațiilor de taximetrie), în special în zona centrală; permisiunea de a staţiona în alveolele destinate mijloacelor de transport în comun după ora 22.00; problema „taximetriştilor pirat”; coordonarea mai activă între angajaţii şi proprietarii firmelor de taximetrie, cât şi între primii şi Primărie; desemnarea a doi reprezentanţi ai taximetriştilor (unul din partea firmelor şi unul din partea persoanelor fizice autorizate), nominalizaţi de către Camera Taximetriştilor, în Comisia de Circulaţie a Municipiului Iaşi; crearea de locuri suplimentare de staţionare în zona centrală; introducerea unor automate pentru comandă taxi în zona centrală (cu buton pentru fiecare dispecerat); implementarea unei conduite vestimentare decente pentru taximetrişti.