Iașul ar putea deveni în curând capitala IT-ului din România, după ce autoritățile locale au decis să se implice mult mai serios în promovarea acestui adevărat brand al orașului, prin înființarea unui parc tehnologic de profil, intitulat ”Iași Inteligency”, precum și prin înființarea de centre de recrutare a viitorilor studenți în acest domeniu în municipiile reședință de județ din zona Moldovei. Toate aceste aspecte, precum și cele care vizează colaborarea între autoritățile locale și specialiștii în IT au fost discutate în cadrul întâlnirii desfășurate în această săptămână, la Palatul Roznovanu, inițiată de primarul interimar Mihai Chirica, la care au participat reprezentanții companiilor de IT și cei ai facultăților de profil din Iași. ”Din păcate, până acum, municipalitatea nu s-a implicat mai deloc în această problemă, în ciuda faptului că la Iași există peste 10.000 de tineri care lucrează în domeniul IT și că firmele care activează în acest domeniu contribuie serios la bunăstarea orașului, prin taxele și impozitele pe care le plătesc la bugetul local. În urma discuțiilor pe care le-am avut cu reprezentanții companiilor de IT și cu cadrele didactice am decis să constituim o asociație, intitulată PM-IT, care să se ocupe de promovarea acestui sector de activitate. Municipalitatea ieșeană se va implica de acum înainte mult mai intens și va colabora cu firmele de IT în vederea transformării în cel mai scurt timp a Iașului într-un centru puternic în acest domeniu”, a declarat primarul interimar Mihai Chirica. În urma întâlnirii din această săptămână cu reprezentanții IT și cei ai facultăților de profil, primarul Iașului a mai anunțat că municipalitatea va sprijini, inclusiv financiar, ”recalificarea” foștilor absolvenți ai facultăților de mecanică, chimie, construcții, etc., în domeniul tehnologiei informației.
La Iași ar putea fi înființat un parc tehnologic în domeniul IT
Filed in: Economic, Informațía zilei