Prefectul continuă seria întâlnirilor cu șefii serviciilor deconcentrate din teritoriu

grigoras

Prefectul județului Iași, Marian Grigoraș, a continuat, miercuri, seria întâlnirilor cu șefii serviciilor deconcentrate din teritoriu, la ședința informală convocată de reprezentantul Guvernului în teritoriu fiind prezenți, de această dată, reprezentanții Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice, Direcției Regionale Vamale, Biroului Vamal de Frontieră, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici, Mijlocii și Cooperație, Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor – Regiunea Nord-Est și cei ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Iași. ”Am discutat despre dificultățile cu care se confruntă aceste instituții în activitatea curentă, precum spațiile insuficiente, lipsa de personal sau partea de salarizare, dar și despre suprapunerile legislative, vidul legislativ ce afectează uneori buna funcționare a instituțiilor. I-am asigurat pe toți cei prezenți că Instituția Prefectului va susține și va transmite autorităților centrale toate propunerile privind modificările legislative necesare îmbunătățirii activității”, a declarat, la finalul întâlnirii, prefectul Marian Grigoraș. Potrivit Biroului de presă al Instituției Prefectului Județului Iași, alte subiecte abordate în cadrul ședinței informale desfășurată miercuri au vizat aspecte privind creșterea veniturilor la bugetul de stat, prin îmbunătățirea gradului de colectare a taxelor și impozitelor, simplificarea modalităților de plată a impozitelor și taxelor sau crearea Ghișeelor Unice.

Filed in: Administrație

Comments are closed.

;