Peste 150 de edituri şi companii de difuzare a cărţii româneşti şi străine, muzică, arte vizuale, birotică şi papetărie vor participa în perioada 9-13 martie 2016 la cea de-a XXIV-a ediţie a Târgului de Carte LIBREX, eveniment care va fi organizat la Palas. ”Primăvara cărţilor la Iaşi”, aşa cum mai este cunoscut LIBREX, va prilejui o serie de conferinţe susţinute în spaţiul expoziţional amenajat în Complexul Palas. Invitaţii ediţiei din acest an sunt Cezar – Paul Bădescu, Tudor Călin Zarojanu, italianul Claudio Pozzani, croatul Drazen Katunaric şi francezul Jean Portante. Notorietatea târgului atrage an de an nume importante de pe piaţa editorială, în 2016 anunţându-şi participarea Polirom, Rao, Nemira, Humanitas, Corint, Paralela 45, Cartea Românească, ALL, Curtea Veche, Junimea etc. Practic, în fiecare an, pe fundalul desfăşurării acestui eveniment, Iaşul devine un punct de atracţie pentru editori, difuzori şi autori din întreaga ţară care vin aici cu dorinţa de a-şi prezenta oferta editorială recentă şi pentru a stabili contacte cu publicul cititor, cu bibliotecile, librăriile, autorii, traducătorii şi toate categoriile profesionale conexe.
Invitați de marcă din țară și de peste hotare la ediția din acest an a Târgului de Carte LIBREX de la Iași
Filed in: Cultură, Informațía zilei