O delegație formată din președinții comisiilor permanente și directorii de departamente și comitete din regiunea Vinnytsia (Ucraina) au fost, la sfârșitul săptămânii trecute, oaspeții conducerii Aeroportului Internațional Iași, în cadrul unei vizite de lucru care a avut ca scop modul în care acest obiectiv a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în ultimii ani, fiind un exemplu în acest sens pentru regiune. Delegația ucrainiană a dorit să afle secretul business-ului aeroportuar, Iașiul fiind acum pe podiumul aeroporturilor reginale, nu doar prin numărul record de pasageri, ci prin conectivitatea crescută cu centre importante din Europa. Totodată, oaspeții s-au arătat interesați de posibilitatea conectării celor două orașe, Iași și Vinnytsia, prin aeroporturile ce le deservesc, dar și prin încheierea unor parteneriate în diverse domenii de activitate comercială. Pentru noi este foarte important să putem realiza conectarea celor două orașe: Iași și Vinnytsia; Aeroportul Iași ar putea fi destinație finală, dar și punct de tranzit spre alte zone importante din Europa. Numai dacă ne gândim la numărul mare de ucrainieni stabiliți în prezent în Italia, ați înțelege cât de mult ne-ar ajuta înființarea unei rute spre orașul dumneavoastră, ținând cont că din Kiev, zborurile sunt foarte scumpe. Vinnytsia este foarte bine poziționată în Ucraina, iar colaborarea cu orașul dumneavoastră ar putea merge mai departe, prin punerea în practică a unor proiecte menite să ajute la dezvoltarea economiei locale. Venind la Aeroportul Iași, am descoperit un exemplu de bună practică în dezvoltarea infrastructurii aeroportuare și conectivitatea unei comunități cu atâtea destinații importante din Europa, și nu numai. Tocmai din acest motiv, ne-am exprimat interesul de a cunoaște un obiectiv esențial pentru dezvoltarea comunității dumneavoastră, Iașiul fiind un oraș cu un potențial uriaș ”, a precizat Volodymyr Merezhro, directorul Departamentului de Cooperare Internațională din cadrul Administrației Regionale de Stat Vinnytsia. ”Nu există în lume comunitate dezvoltată cu adevărat sau cu istoric de creștere economică accelerată, fără să fi avut un aeroport. Fie că suntem invitați și promovați la diverse evenimente naționale și internaționale, fie că ne trec pragul oaspeți dornici să afle povestea noastră de succes, este mereu binevenită crearea de noi oportunități. Vizita delegației ucrainiene ne onorează. Suntem deschiși pentru o colaborare cu orașul Vinnytsia, iar în ceea ce privește conexiunea dintre cele două orașe, vom duce mai departe discuția cu o companie aeriană care ar putea fi interesată de această destinație. Din discuția purtată astăzi, am înțeles că Vinnytsia are o infrastructură aeroportuară modernă, fapt ce reprezintă un atu în negocierile cu operatorii aerieni, iar rezultatele atragerii unui număr cât mai mare de cetățeni ucrainieni la Iași s-ar reflecta clar în statisticile privind dezvoltarea turismului local”, a declarat Marius Bodea, președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Iași.
Orașele Iași și Vinnytsia (Ucraina) ar putea fi legate aerian printr-o cursă regulată
Filed in: Administrație