Au început înscrierile pentru ”Săptămâna Porților Deschise”, organizată de UAIC

studenti

Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași anunță că au început înscrierile pentru ”Săptămâna Porţilor Deschise”, eveniment organizat în perioada 18-21 aprilie, care include peste 250 de activități, la care vor putea participa gratuit elevii din clasele IX-XII, precum și părinții şi dascălii acestora. Timp de patru zile, cele 15 facultăți ale universității vor organiza conferinţe, cursuri demonstrative, workshop-uri, precum şi prezentări de laboratoare și experimente adaptate vârstei şi înţelegerii publicului vizat. Printre cele mai interesante activităţi se numără participarea la experimente care au în vedere producerea fulgerelor în laborator, atingerea plasmei cu degetul sau radioactivitatea mediului, analiza chimică a vinului, realizarea hărţilor digitale, reconstituiri istorice ale luptelor dacice sau ateliere practice de prelucrare a pietrei și osului. Tot în cadrul ”Săptămânii Porţilor Deschise”, cei prezenți vor avea ocazia de a urma un tur ghidat al universităţii, în cadrul căruia vor putea vizita Aula Magna ”Mihai Eminescu”, sala unde se desfăşoară cele mai importante evenimente ale instituției, librăria-cafenea ”Tafrali”, campusul studenţesc ”Titu Maiorescu” și turnul cu vedere panoramică asupra Iașiului. Tururi ghidate vor fi organizate și la muzeul universităţii, acolo unde vor putea afla mai multe informaţii despre cea mai veche civilizaţie descoperită pe teritoriul României – Cucuteni. În cadrul acestor vizite, elevii vor afla istoria primei instituţii academice moderne din ţară şi se vor putea familiariza cu locurile în care îşi vor petrece studenţia. ”Începând de luni, 18 aprilie, şi până pe 21 aprilie, elevii vor participa și la cursuri deschise pentru a experimenta, cât mai realist, viața de student și atmosfera din amfiteatre. Fiecare facultate va prezenta o prelegere cu o tematică generală, de interes pentru publicul larg. Dintre titlurile propuse, menționăm: ”Mărirea și decăderea lui Nicolae Ceaușescu”, ”Introducere în lumea gemelor – pietrelor prețioase și semiprețioase”, ”Când știința devine un adevăr incomod – Cazuri contemporane din științele naturii”, ”Despre prietenie”, ”Profesiile juridice și oportunitățile absolventului de Drept”, etc. Seria de activități derulate de universitate urmăreşte informarea elevilor cu privire la mediul academic şi familiarizarea acestora cu studenţia. Astfel, se va organiza Salonul Ofertelor Academice, unde elevii vor putea afla mai multe detalii despre admiterea la 81 de programe de licenţă de la cele 15 facultăţi ale universităţii”, precizează reprezentanții UAIC, într-un comunicat de presă. Pe lângă informațiile despre admiterea în anul universitar 2016-2017, la ”Săptămâna Porţilor Deshise”, elevii vor avea ocazia de a participa la un workshop de orientare organizat de Centrul de consiliere educațională din cadrul universităţii. Aici, aceștia vor afla mai multe informații despre oportunităţile de carieră ale liniilor de studiu pe care le vor alege. Înscrierea la ”Săptămâna Porţilor Deschise” se face on-line, pe site-ul oficial al evenimentului www.uaic.ro/spd. Profesorii coordonatori ai grupurilor de elevi vor primi o diplomă de participare la această activitate.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;