La Sfânta Liturghie de Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, care se va desfășura duminică, 14 octombrie, începând cu ora 9.15, la Catedrala Mitropolitană din Iași va fi prezent și premierul Victor Ponta, însoțit de o parte dintre miniștrii actualului Cabinet. La slujbă, care va fi oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa și Prea Fericitul Părinte Krystof, Arhiepiscop de Praga şi Mitropolit al ţinuturilor Cehe şi al Slovaciei. La ora 16.30, primul ministru Victor Ponta participa la „SEARA VALORILOR”, eveniment prilejuit de „Sărbătorile Iaşilor”, care se va desfășura în Sala de Consiliu a Primăriei municipiului Iaşi. Cu aceasta ocazie vor fi decernate o serie de premii, printre care cele pentru excelenţă în sport, afaceri și educaţie ale municipiului Iaşi.