A fost lansată în dezbatere publică Strategia integrată de dezvoltare urbană a municipiului Iași

mihai chirica

Primarul interimar Mihai Chirica a anunțat joi, 7 aprilie, lansarea în dezbatere publică a Strategiei integrate de dezvoltare urbană a municipiului Iași. Sub sloganul ”Împreună decidem viitorul orașului nostru”, documentul include cinci domenii majore de interes, respectiv educație – modernizare școli, cultură – restaurări monumente, sport – noi construcții, sănătate – investiții în spitale și social – construcția de noi locuințe sociale. Strategia integrată de dezvoltare urbană a municipiului Iași, a cărei implementare este estimată la suma de un miliard de lei, este prevăzută a se derula pe parcursul a 15 ani. Cetățenii se vor putea exprima în legătură cu acest document, prin intermediul celor 11 centre de consultare care vor fi deschise în oraș. Printre cele mai importante proiecte incluse în strategia de dezvoltare urbană a municipiului Iași se numără construcția unei noi săli de sport (80 milioane de lei), un stadion nou de rugby (25 milioane de lei), finalizarea construcției bazinului olimpic de înot din cartierul Tudor Vladimirescu (20 milioane de lei), precum și construcția unui nou complex sportiv, care să cuprinsă un teren de fotbal, hotel, parcare etc, în zona Moara de Vânt. Alte proiecte de interes major se referă la restaurarea mănăstirilor Frumoasa și Cetățuia, refacerea Băii Turcești, reabilitarea Palatului Braunstein și restaurarea Muzeului de Științe Naturale. În domeniul educației, strategia include consolidarea și reabilitarea  corpurilor de clădire aparținând Colegiului ”Mihai Eminescu”, Școlii ”Gheorghe Asachi” și a Liceului Pedagogic ”Vasile Lupu”. Nu în ultimul rând, documentul propune reactualizarea studiilor de fezabilitate privind îmbunătățirea infrastructurii din Zona Metropolitană Iași, respectiv a legăturilor rutiere care fac legătura între municipiul reședință de județ și comunele limitrofe. ”Avem nevoie să ne raportăm la un document de programare pe termen scurt, mediu și lung, pe care să-l utilizeze comunitatea, indiferent de orientarea politică a celor care vor conduce orașul în următorii 15 ani. De aceea, invitați la această dezbatere vor trebui să fie toți ieșenii, întreaga comunitate, indiferent că este vorba despre omul de pe stradă, ori despre cei care reprezintă instituțiile publice, mediul de afaceri, întreaga comunitate socio-profesională și, în general, toți cei care se simt implicați în procesul de dezvoltare a orașului pe termen lung”, a declarat primarul interimar Mihai Chirica, într-o conferință de presă. După încheierea dezbaterii publice, documentul urmează să fie supus spre aprobare plenului Consiliului Local Municipal Iași.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;