Primarul interimar Mihai Chirica a anunțat marți, într-o conferință de presă, că viitorul Spital Regional de Urgență (SRU) de la Iași va fi construit, cel mai probabil, în apropierea ERA, de la capătul cartierului Păcurari. Prezent, la începutul acestei săptămâni, la București, unde s-a întâlnit cu reprezentanții Ministerului Sănătății, șeful municipalității ieșene a declarat că decizia finală privind amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgențe de la Iași va fi luată de reprezentanții autorităților centrale. ”Dorința Ministerului Sănătății este de a face acest proiect alături de Cluj și Craiova. Amplasamentele propuse sunt cele pentru care noi am făcut și studiile geotehnice. Au rămas în analiza tehnică a Ministerului Sănătății și se va lua o decizie cât mai repede. Noi am propus amplasamentul de la ERA ca fiind amplasamentul cu cel mai mare punctaj, cu accesibilitatea cea mai bună, conform studiilor tehnice. A rămas în analiza inclusiv a Ministerului Dezvoltării ca decizia să fie luată cât mai curând, astfel încât să se poată demara implementarea acestui proiect pe perioada de finanțare europeană”, a afirmat edilul. Mihai Chirica a mai anunțat că Primăria municipiului Iași va contribui financiar la realizarea acestui obiectiv cu o sumă care a fost prevăzută în bugetul pe acest an. ”Sursele de finanțare vor fi multiple: pe de o parte, fondurile europene, atrase de Ministerul Sănătății, pe de altă parte, fonduri atrase de Ministerul Sănătății dintr-un împrumut de la Banca Mondială, și fonduri locale. Noi ne-am arătat disponibilitatea de a participa prin bugetul local 2016 pentru asigurarea unor fonduri în ceea ce privește accesibilitatea și costurile cu utilitățile acestui obiectiv”, a spus Mihai Chirica.
Mihai Chirica: ”Decizia finală privind amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgențe va fi luată de Ministerul Sănătății”
Filed in: Informațía zilei, Sănătate