Ploaia căzută aseară a făcut ravagii în Iași. Zeci de străzi au fost inundate

Sedinta Comitet Situatii de Urgenta

Ca urmare a ploii torențiale care a căzut în municipiul Iași, însoțită de furtună și grindină, primarul interimar Mihai Chirica a convocat, în cursul serii de joi, 14 aprilie, Comitetul pentru Situații de Urgență. La întâlnirea care a avut loc în Sala Mare a Primăriei au participat reprezentanții S.C. ApaVital S.A. (care gestionează rețeaua de canalizare de pe raza municipiului Iași), reprezentanții S.C. E.ON S.A. (care gestionează alimentarea cu energie electrică a pompelor de evacuare a apelor pluviale din oraș), reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și reprezentanții municipalității (Poliția Locală, S.C. Citadin S.A, S.C. Servicii Publice S.A, S.C. Salubris S.A, S.C. EcoPiața S.A, R.A.T.P., D.A.P.P.P. și Direcția Tehnică și de Investiții). Potrivit Biroului de presă al municipalității, viceprimarul cu atribuții de primar Mihai Chirica a analizat raportările furnizate de fiecare instituție în parte și a dispus măsuri punctuale pentru problemele apărute în oraș. Astfel, regiile, societățile și direcțiile din subordinea municipalității au intervenit, cu prioritate, în zonele cele mai afectate de intemperii (zona Alexandru cel Bun – Dacia – Sarmisegetuza, Podul de Piatră – str. Ipsilanti, zona Păcurari – Toma Cozma, Splai Bahlui – mal stâng, bd. Nicolae Iorga – inclusiv pasajul Galata, pasajul capăt Păcurari). De asemenea, în cadrul discuțiilor au fost relevate o serie de disfuncționalități în comunicarea și colaborarea dintre ApaVital și E.ON, disfuncționalități care au generat probleme în evacuarea apelor pluviale din punctele nevralgice amintite mai sus. ”Am observat și în această seară o neconcordanță între cei de la ApaVital și cei de la E.ON, care gestionează alimentarea cu energie electrică a pompelor de evacuare a apelor pluviale din diferite puncte ale orașului. Am făcut, din nou, un apel către reprezentanții celor două companii să colaboreze mai bine și să își orienteze planurile de investiții și pentru rezolvarea acestor probleme care ne afectează pe noi toți. Totodată, am dispus tuturor membrilor Comitetului pentru Situații de Urgență să acționeze cât mai rapid, încă din această noapte, pentru ca, de mâine dimineață, orașul să funcționeze în condiții normale. Echipele mixte ale Citadin, Salubris, Servicii Publice și RATP vor fi la stradă pe parcursul întregii nopți pentru ca vineri dimineața ieșenii să poată circula în condiții normale”, a declarat Mihai Chirica. Ploaia torențială și grindina care au căzut joi seara în municipiul Iași au făcut ravagii, cantitatea de apă acumulată în numai trei ore fiind de peste o sută de litri pe metrul pătrat, câteva zeci de străzi fiind inundate din cauza faptului că a fost înfundată canalizarea, în timp ce mai multe autoturisme au fost luate de apa a cărei înălțime a ajuns, în unele locuri, și la o jumătate de metru.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;