Servicii gratuite de terapie pentru persoanele cu dizabilități, în cadrul proiectului ”Mobilitate în comunitate”

servicii de mobilitate

Peste o sută de persoane cu dizabilități din județele Iași, Vaslui și Neamț au beneficiat de servicii gratuite de terapie sau de consiliere, suport și echipamente la domiciliu în perioada martie 2015-aprilie 2016. Acestea au fost oferite de către o echipă multidisciplinară, formată din specialiști ai Fundației Serviciilor Sociale Bethany și ai Fundației Motivation România în cadrul proiectului ”Mobilitate în comunitate”. ”Prin activitățile prevăzute în proiect, inițiatorii  și-au  propus să îmbunătățească serviciile specializate dedicate persoanelor cu dizabilități atât din mediul urban, cât și din zonele rurale. Au fost vizate și familiile sau aparținătorii persoanelor cu dizabilități, cât și specialiștii din organizațiile care activează în domeniu:  30 de copii și tineri din județul Iași (cu vârste cuprinse între 3 și 25 de ani) cu dizabilități neuro-psiho-motorii au beneficiat de terapie prin artă la centrul de recuperare al Fundației Serviciilor Sociale Bethany; 20 de părinți au urmat sesiunile de consiliere individuală și de grup privind utilizarea acasă a tehnicilor de terapie prin artă; 64 de persoane cu dizabilități neuro-psiho-motorii din județele Iași, Vaslui și Neamț au primit instruire, suport și echipamente de mobilitate la domiciliu prin serviciul de echipă mobilă; 53 de persoane cu dizabilități și 59 de specialiști din domeniul protecției persoanelor cu dizabilități activi în mediul public și privat din județele Iași, Vaslui și Neamț au participat la activități de instruire care au urmărit dezvoltarea personală și îmbunătățirea abilităților de viață independentă; 317 de însoțitori/asistenți personali/membri ai familiei au fost instruiți în cadrul unor seminarii concepute pentru dezvoltarea abilităților de îngrijire a persoanei cu dizabilități neuro-psiho-motori; au fost furnizate 3 programe de formare a profesioniștilor din echipele celor două organizații partenere pe teme precum: Consilier dezvoltare personală, Lucrător prin arte combinate, Pedagog de recuperare; 12 instituții publice și nonprofit din județele Iași, Vaslui și Neamț au devenit parteneri în cadrul proiectului, facilitând accesul beneficiarilor la pachetul de servicii oferit de cele două organizații. La nivelul comunității, peste 250 de cetățeni din județul Iași au fost informați prin intermediul Campaniei de sensibilizare și conștientizare cu privire la dizabilitate și a trei evenimente speciale despre dificultățile pe care le întâmpină persoanele cu dizabilități”, se precizează într-un comunicat de presă al inițiatorilor acestui proiect. Proiectul „Mobilitate în comunitate” este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Programului Fondul ONG în România. Valoarea proiectului se ridică la suma de 84.425 euro, din care 75.000 de euro reprezintă finanțarea nerambursabilă.

Filed in: ONG-uri

Comments are closed.

;