O firmă din Iași, declarată câștigătoare a licitației privind realizarea Parcului ”TransAgropolis”

lansare transagropolis

În urma licitaţiei organizate de către Consiliul Judetean Iaşi în luna martie 2016, privind achiziţia directă pentru servicii de consultanţă în vederea elaborării documentaţiei necesare pentru obiectivul de investiții ”Parc Agroindustrial” din cadrul proiectului “TransAgropolis”, a fost stabilit câştigătorul şi încheiat contractul cu SC SPES  CONSULTING SRL Iaşi. Valoarea contractului este de 11.950 lei, fără TVA, firma câştigătoare având un termen de 30 de zile pentru a duce la îndeplinire obiectivele asumate în urma semnării contractului de prestări servicii. Obiectivele contractului sunt: analiza pieței, prin care să se identifice prețurile de piață la acest moment pentru închirierea spațiilor de depozitare (în condiții obișnuite și de climatizare), închirierea spațiilor de birouri / comerciale, închirierea spațiilor pe platformele exterioare; întocmirea unei evaluări imobiliare pentru terenul aflat în administrarea Consiliului Județean Iași; calculul redevenței anuale pentru utilizarea obiectivului de investiții, a cărei valoare va sta la baza întocmirii schemei de ajutor de stat pentru ONG-ul de utilitate publică care va avea obiectivul în folosință gratuită; întocmirea schemei de minimis (schema de ajutor de stat) care va sta la baza dării în folosință gratuită a parcului agro-industrial realizat în cadrul proiectului ”Transagropolis – Transfrontier Agribusiness Support” către un ONG de utilitate publică și asistență până la avizarea schemei de către Consiliul Concurenței.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;