Jucătoarele de la CS Navobi Iași au repurtat o victorie categorică, sâmbătă, în etapa a II-a a play-off-ului Superligii feminine de fotbal, reușind să învingă cu scorul de 6-0 (3-0), în deplasare, pe Vasas Femina Odorheiul Secuiesc, într-un adevărat derby pentru ocuparea locului 3 în clasamentul final. Golurile formației ieșene au fost reușite de Loredana Nica (min. 8,28, 59), Teodora Plăcintă (min. 36), Bartalis Barbara (min. 64 – autogol) și Rahela Gangal (min. 88). În ciuda faptului că, înaintea acestei partide, ambele echipe se aflau la egalitate de puncte, Iașiul având totuși avantajul criteriului de împărțire a punctelor după încheierea sezonului regulat, partida nu a avut, practic, istoric, pe teren aflându-se o singură echipă, aceasta fiind CS Navobi. Ieșencele au intrat foarte motivate pe teren, dorind să-și ia revanșa după meciul pierdut în ultima etapă a sezonului regulat, pe teren propriu, când au pierdut cu scorul de 1-3. CS Navobi a înscris repede, în min 8, prin Loredana Nica, care a finalizat o pasă excelentă primită de la Adina Rognean, peste apărarea echipei gazdă. Desprinderea pe tabela de marcaj a venit în min 28, când aceeași Loredana Nica (cea mai bună jucătoare de pe teren) a reluat în poartă o centrare venită de la Deca. La pauză, scorul avea să fie 3-0 pentru moldovence, după ce Teodora Plăcintă a finalizat o pasă inteligentă primită de la Rahela Gangal, la care apărarea gazdă a făcut greșit pasul la offside. După pauză, gazdele au încercat să recupereze din handicap, însă cele care au fost mai periculoase în atac au fost tot ieșencele. Fetee de la CS Navobi au mai înscris de alte trei ori, prin aceeași Loredana Nica (min. 59), după o pasă excelentă primită de la Monica Bentoiu, autogolul Barbarei Bartalis, care și-a trimis mingea în propria poartă, după o frumoasă acțiune a Anei Foia, care a pătruns în partea dreapta a careului și a centrat puternic în fața porții, de unde mingea a ricoșat din piciorul jucătoarei gazdă îin colțul lung al propriei porți și reușita Rahelei Gangal, care a finalizat sub bară o acțiune colectivă a echipei ieșene, la care au mai participat Răduc, Deca și Nica. CS Navobi a câștigat clar, cu 6-0, și este favorită la ocuparea locului 3 la finalul campionatului, o performanță cu adevărat remarcabilă pentru o nou-promovată. Navobi a evoluat în formula: Abălașei – Gangal, Mera, Ambrosie, Bentoiu – Răduc (min. 70 Zamfir), Deca, Ilaș (min. 65 Scorțanu) – Rognean (min. 57 Foia), Nica, Plăcintă (min. 78 Marcu). La finalul partidei, managerul CS Navobi Iași, prof. Adrian Ambrosie, și-a felicitat jucătoarele pentru determinarea arătată pe teren. “Am câștigat o partidă importantă pentru stabilirea echipei care va ocupa locul 3 și pe care am dominat-o la toate capitolele. După înfrângerea de acasă din sezonul regulat, fetele au tratat cu maximă seriozitate antrenamentele și jocul de la Târgu Mureș, prin care am pregătit foarte bine acest joc pe care consider că l-am câștigat meritat. Felicit întreaga echipă pentru atitudinea și determinarea cu care a jucat. Dacă vom reuși să adunâm ceva fonduri și să ținem acest nucleu de echipă și cu încă câteva jucătoare, putem spera la un loc mai sus și la performanțe mai mari. Altfel, probabil că anul viitor, vom juca cu junioarele în Liga secundă”, a declarat prof. Adrian Ambrosie, managerul CS Navobi Iași. Următoarea partidă din play-off pentru ieșence este programată sâmbătă, 7 mai, de la ora 11.00, pe teren propriu, când acestea urmează să dea replica celor de la Vasas Femina Odorheiul Secuiesc.