Rezultate remarcabile obținute elevii participanți la Olimpiada de Științe socio-umane, desfășurată în perioada 18-22 aprilie la Tulcea. Elevul Sebastian Antoce, clasa a IX-a, de la Colegiul Național ”Costache Negruzzi” (coordonator prof. Daniel Stanciu) a obținut o mențiune, fapt cu atât mai onorant cu cât colegii clasați înaintea lui provin din ani de studiu superiori, având și experiența unor participări anterioare la alte ediții ale acestei manifestări. La Economie, elevul Mihai Alexandru Codreanu, din clasa a XII-a, de la Colegiul Național ”Emil Racoviță” din Iași (coord. prof. Ana Maria Fuioagă) a obținut premiul al II-lea. De remarcat este faptul că Mihai Alexandru Codreanu este la a doua sa participare, anul trecut obținând premiul al III-lea. În aceeași perioadă s-a desfășurat la Brăila ce-a de-a 40 a ediție a Olimpiadei Naționale de Istorie, la care au participat 220 de elevi din țară. Un premiu special a fost obținut de eleva Mara Antoce, de la Colegiul Național din Iași (coord. prof. dr. Adriana Radu), din clasa a X-a, cu 93,5 puncte. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Iași, toţi elevii lotului național vor fi premiati pe 9 mai, cu ocazia festivității de deschidere a celei de-a III a ediții a ”Săptămânii Istoriei la Iași”, eveniment organizat de Facultatea de Istorie a Universității ”Alexandru Ioan Cuza”.
Rezultate remarcabile înregistrate de elevii ieșeni la Olimpiadele Naționale de Istorie și Științe Socio-Umane
Filed in: Educație, Informațía zilei