Trei noi centre sociale pentru persoanele defavorizate, date în folosință în județul Iași

Consiliul Judeţean (CJ) Iași, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), a finalizat trei centre sociale pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecţie. Proiectul, care a avut un buget cheltuit de 430.000 de euro (inclusiv TVA), a fost realizat printr-un program derulat de către Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) şi Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, instituţie care, la recepția celor trei unități, care a avut loc marți, 16 octombrie, la Iași, a fost reprezentată de secretarul de stat Denisa Pătrașcu.  ”Centrele oferă soluţii la prima nevoie a acestor persoane, adică aceea de locuire. În al doilea rând, oferă garanţia că sunt aşteptaţi undeva acasă. Ne dorim ca acest cuvânt, ”acasă”, să aibă o semnificaţie profundă pentru fiecare dintre ei. Unul din proiectele noastre viitoare este acela de a crea tendinţele integrării sociale ale tinerilor cu vârste până în 18 ani, prin orientare şcolară, prin găsirea unei vocaţii, astfel încât integrarea socială să se facă prin independenţă financiară. Un centru precum cele de la Iaşi poate asigura timp de un an o locuinţă, dar în acest timp tinerii trebuie să devină independenţi”, a declarat Denisa Pătrasșcu. La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean  (CJ) Iași, Cristian Adomniței, a lăudat reprezentanţii Ministerului Muncii, dar şi echipa de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, pentru modul în care au gestionat proiectul. „Este primul centru de acest gen deschis în România. Mulţumesc pentru această premieră Ministerului Muncii, în special doamnei Denisa Pătrașcu, care s-a ocupat direct de acest proiect, precum şi doamnei Ministru Mariana Câmpeanu. Totodată, felicit şi Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului pentru toată munca depusă. Este unul din exemplele frumoase care pot fi date atunci când vine vorba despre implicarea autorităţilor locale şi centrale în a sprijini copiii care părăsesc sistemul de protecţie socială. Prin acest tip de proiecte încercăm să îi sprijinim pentru a se integra în societate”, a declarat Cristian Adomniței. Clădirile sunt situate pe str. C.A. Rosetti, nr. 18, str. C.A. Rosetti, nr. 15, şi pe str. V. Lupu, nr. 80. Proiectul s-a desfăşurat pe o perioadă de 27 de luni.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;