Școala Gimnazială ”Ion Creangă” din Iasi organizează în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Județean Iași Festivalul de folclor “Cânt și joc de pretutindeni”. Spectacolul va avea loc vineri, 6 mai, începând cu ora 9.00, la Ateneul Tătărași, participanți fiind copii și elevi din județele Suceava, Neamț, Vaslui, Botoșani, Maramureș și Iași. Potrivit organizatorilor, ceea ce face unic acest proiect este fapul că pe lângă secţiunile de cântec şi dans popular românesc va exista și o secțiune de dans tradițional al altor etnii sau popoare (lipovenesc, armenesc, grecesc, irlandez si rromani). Festivalul se află la a-III-a ediție și se desfasoară cu aprobarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, fiind înscris în calendarul activităţilor educative regionale. ”Legea învăţământului mentionează, printre principiile care guvernează activitatea de învăţare în Romania, “principiul asumării, promovării si păstrării identităţii naţionale şi a valorilor culturale ale poporului român”, ceea ce a determinat cadrele didactice din şcolile partenere sau participante sa fie promotorii educatiei pentru respectarea si promovarea folclorului de pretutindeni, a dragostei faţă de ţară, a toleranţei si a nediscriminării. În dorinţa de a-i motiva în acest sens pe elevi, fiecare şcoală participantă va primi trofeul festivalului şi diploma de merit pentru efortul depus, iar cei mai buni vor fi recompensaţi cu premiul de excelenţă”, a precizat prof. Nicoleta Crețu, directorul Școlii Gimnaziale ”Ion Creangă” din Iași.