Noul logo al Festivalului Internațional al Educației (FIE) este creat de un student ieșean. În urmă cu o lună, în cadrul parteneriatului cu mediul universitar ieșean, reprezentanții Primăriei municipiului Iași au solicitat sprijinul cadrelor didactice și studenților Universității de Arte ”George Enescu” pentru crearea unei noi identități vizuale a Festivalului Internațional al Educației. Studenții Facultății de Arte Vizuale și Design au trimis municipalității în jur de 120 de astfel de propuneri. După mai multe evaluări realizate de reprezentanți ai municipalității, împreună cu cadre didactice ale Facultății de Arte Vizuale și Design, cu artiști ieșeni și cu specialiști din mediul privat, câștigător a fost desemnat proiectul grafic propus de Ștefan Costin, un student din anul I al Departamentului de Design. Vineri, 6 mai, primarul interimar Mihai Chirica l-a invitat pe autorul logo-ului la Palatul Roznovanu, pentru a-l cunoaște personal și pentru a-l felicita pentru proiectul propus. ”Le mulțumesc tuturor studenților care ne-au trimis ideile și proiectele lor și, de asemenea, le mulțumesc cadrelor didactice de la Universitatea de Arte pentru că au fost, din nou, alături de Primărie în proiectele care privesc întreaga comunitate. Am văzut foarte multe propuneri bune, originale și inventive, ceea ce îmi dă convingerea că avem în Iași o tânără generație de artiști care, cu siguranță, vor face cinste Iașului în anii următori. A fost greu să alegem un singur proiect din cele peste 100 primite. În cele din urmă, ne-am oprit asupra propunerii lui Ștefan Costin atât datorită eleganței temei, cât și faptului că în această perioadă lucrăm la proiectul cu care vom candida la titlul de Capitală Mondială a Cărții în 2018”, a declarat primarul interimar Mihai Chirica. Ștefan Costin este din Iași, are 24 de ani, iar înaintea Facultății de Arte Vizuale și Design a făcut și studii de Arhitectură. ”Aspectul formal al logo-ului este generat de imaginea unei cărți deschise, simbol al procesului asimilării valorilor culturale, al procesului cognitiv, al cunoașterii și al evoluției spirituale. Numele festivalului este încadrat de forma cărții, comunicând astfel aria de activitate FIE și rolul formativ, evolutiv și educațional al activităților ce au loc în cadrul programului. În acest mod se pot extinde mijloacele de comunicare, orice element grafic ce va fi încadrat în materialele publicitare de către simbolul abstractizat (al cărții deschise) căpătând astfel semnificația de promotor al educației, simbol cultural, element caracteristic FIE”, a explicat Ștefan Costin conceptul noului logo al Festivalului Internațional al Educației. Cea de-a IV-a ediție a Festivalului Internațional al Educației va avea loc în a doua jumătate a lunii mai.