Încă 36 de titluri de proprietate, semnate de prefectul Iașului

Prefectul Romeo Olteanu a semnat marți, 16 octombrie, în cadrul ședinței județene de fond funciar, încă 36 de titluri de proprietate. Dintre acestea, şase au fost duplicate, iar restul acte noi. Suprafaţa totală menţionată în acte este de aproape 60 hectare. ”Cele 30 de titluri noi vizează o suprafaţă totală de peste 45 hectare de teren. Suprafeţele sunt localizate pe raza municipiului Iaşi, a oraşului Târgu Frumos, a comunelor Scânteia, Ciurea, Dobrovăţ, Hălăuceşti, Scobinţi, Brăieşti, Gropniţa, Sireţel, Aroneanu, Ciorteşti, Tătăruşi, Popeşti, Lungani, Bălţaţi, Movileni, Bârnova, Deleni, Tomeşti. Un singur titlu de proprietate a fost semnat pentru teren situat în municipiul Iaşi. Suprafaţa menţionată în act este de aproape 8,4 hectare de pădure. Cea mai mare suprafaţă de teren din noile titluri este de 8,44 hectare, de pe raza comunei Scânteia. Cea mai mică suprafaţă, de 250 mp, este pe un titlu din comuna Hălăuceşti”, a declarat Felix Guzgă, purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului Județului Iași. Duplicatele vizează suprafeţe cuprinse între aproape un hectar şi 3,6 hectare. Terenurile sunt situate pe raza comunelor Todireşti, Schitu Duca, Lungani, Răducăneni, Vlădeni, Mirosloveşti. Suprafaţa totală este de aproape 15 hectare.

Filed in: Administrație

Comments are closed.

;