Festivalul Internațional al Educației (FIE), manifestare care va avea loc în acest an în cea de-a doua jumătate a lunii mai, se va desfășura sub un nou logo și un nou concept, menite să atragă un număr mult mai mare și diversificat de participanți. ”Noutățile față de anii trecuți vor fi o conexiune mai bună cu mediul academic ieșean, cu arta independentă, sub toate aspectele sale, precum și o implicare mult mai evidentă a mediului de afaceri local în derularea programelor incluse în cadrul acestei manifestări”, a anunțat miercuri, într-o conferință de presă, primarul interimar Mihai Chirica. Potrivit șefului municipalității, bugetul ediției din acest an al FIE va fi cu circa 500.000 de lei mai mic decât cel din ultimii ani, însă calitatea manifestărilor incluse în program va fi cu mult mai valoroasă. Printre cele mai importante evenimente incluse în programul celei de-a IV-a ediții a Festivalului Internațional al Educației se numără Festivalul de poezie de la Iași, manifestare care va avea un buget de aproximativ 200.000 de lei, Festivalul de poezie ”Grigore Vieru”, Concursul Național de Proză pentru Elevi ”Ionel Teodoreanu”, spectacole de operă și muzică clasică în aer liber (esplanada din Piața Palatului Culturii), spectacole de teatru (Teatrul Fix), spectacole de muzică rock și un concert extraordinar pe Stadionul ”Emil Alexandrescu, susținut de DJ Antoine, Delia și Mihail. De asemenea, tot în cadrul ediției din acest an a FIE vor avea loc manifestări educative legate de sport, proiecte multimedia și premiera spectacolului ”Cafeneaua”, în regia lui Silviu Purcărete, pus în scenă la Teatrul Național ”Vasile Alecsandri”. Din program nu vor lipsi o nouă ediție a ”Hangariadei”, precum și ediția de primăvară a ”Raliului Iașiului”. Invitatul special al ediției din acest an a Festivalului Internațional al Educației va fi fostul campion mondial la șah, marele maestru Anatoli Karpov, care va inaugura o clasă specială de șah în cadrul Școlii generale nr. 22 din municipiul Iași. Managerul ediției din acest an a FIE a fost desemnat Andrei Apreutesei, directorul Ateneului Tătărași. ”Vom încerca să facem din FIE 2016 un succes, printr-o foarte bună organizare a acestui eveniment”, a declarat Andrei Apreutesei, în cadrul conferinței de presă desfășurată la Palatul Roznovanu. Noul logo al Festivalului Internațional al Educației a fost creat de un student ieșean. În urmă cu o lună, în cadrul parteneriatului cu mediul universitar ieșean, reprezentanții Primăriei Municipiului Iași au solicitat sprijinul cadrelor didactice și studenților Universității de Arte ”George Enescu” pentru crearea unei noi identități vizuale a Festivalului Internațional al Educației. Studenții Facultății de Arte Vizuale și Design au trimis municipalității în jur de 120 de astfel de propuneri. După mai multe evaluări realizate de reprezentanți ai municipalității, împreună cu cadre didactice ale Facultății de Arte Vizuale și Design, cu artiști ieșeni și cu specialiști din mediul privat, câștigător a fost desemnat proiectul grafic propus de Ștefan Costin, student din anul I al Departamentului de Design. ”Le mulțumesc tuturor studenților care ne-au trimis ideile și proiectele lor și, de asemenea, le mulțumesc cadrelor didactice de la Universitatea de Arte pentru că au fost, din nou, alături de Primărie în proiectele care privesc întraga comunitate. Am văzut foarte multe propuneri bune, originale și inventive, ceea ce îmi dă convingerea că avem în Iași o tânără generație de artiști care, cu siguranță, vor face cinste Iașului în anii următori. A fost greu să alegem un singur proiect din cele peste o sută primite. În cele din urmă, ne-am oprit asupra propunerii lui Ștefan Costin atât datorită eleganței temei, cât și faptului că în această perioadă lucrăm la proiectul cu care vom candida la titlul de Capitală Mondială a Cărții în 2018”, a declarat primarul interimar Mihai Chirica. Ștefan Costin este din Iași, are 24 de ani, iar înaintea Facultății de Arte Vizuale și Design a făcut și sudii de Arhitectură. ”Aspectul formal al logo-ului este generat de imaginea unei cărți deschise, simbol al procesului asimilării valorilor culturale, al procesului cognitiv, al cunoașterii și al evoluției spirituale. Numele festivalului este încadrat de forma cărții, comunicând astfel aria de activitate FIE și rolul formativ, evolutiv și educațional al activităților ce au loc în cadrul programului. În acest mod se pot extinde mijloacele de comunicare, orice element grafic ce va fi încadrat în materialele publicitare de către simbolul abstractizat (al cărții deschise) căpătând astfel semnificația de promotor al educației, simbol cultural, element caracteristic FIE”, a explicat Ștefan Costin conceptul noului logo al Festivalului Internațional al Educației.