Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi a distribuit până acum o sută de tone de alimente, acordate de Uniunea Europeană pentru persoanele defavorizate din județ. ”Neavând un spațiu de depozitare (la momentul respectiv), acestea au fost distribuite doar la depozitul din Bulevardul Chimiei. Licitația pentru achiziția unui spațiu destinat depozitării și manipulării alimentelor pentru întreg județul a fost adjudecată. În plus, Consiliul Județean Iași trebuie să actualizeze situația privind numărul de beneficiari (se vor distribui alimente celor care îndeplineau condițiile solicitate la data de 30 septembrie 2012, față de sfârșitul lunii iunie 2012, cum era inițial). Din aceste motive, cantitățile care vor ajunge la fiecare beneficiar vor scădea față de cele anunțate inițial. Cantitatea stabilită pentru județul Iași este de 4.432 tone (din care 820 tone pentru municipiul Iași)”, se precizează într-un comunicat de presă al CJ Iași. Conform datelor din luna iunie 2012, în județul Iași erau 94.000 de beneficiari (din care 17.000 în municipiul Iași). Fiecare dintre aceste persoane ar fi trebuit să primească câte 15 kg de făină albă, 5 kg de mălai, 0,8 kg de paste făinoase, 0,6 kg de biscuiți, 7 kg de orez, 7 litri de ulei, 1 kg de fasole boabe, 1,56 kg de mazăre, 0,8 kg de bulion, 1,6 kg de roșii în bulion și 3 kg de zahăr. Inițial, beneficiau de aceste ajutoare persoanele cu venit minim garantat, șomerii, pensionarii cu pensii până în 400 lei și persoanele cu handicap grav. La acestea se vor adaugă categoriile incluse în Hotararea de Guvern menționată mai sus. Potrivit reprezentanţilor CJ, distribuţia alimentelor către primării se va face în ordinea albabetică a unităţilor administrativ teritoriale. Ajutoarele alimentare din cadrul Programului European de Ajutorare a Defavorizaţilor (PEAD) al Uniunii Europene prevede pentru acest an, pentru judeţul Iaşi, următoarele cantităţi de produse: 1.247 de tone de făină albă, 873 de tone de mălai, 183 de tone de paste făinoase, 98 de tone de biscuiţi, 768 de tone de orez şi 160 de tone de lapte praf, în total 3.329 de tone de alimente. “Până în prezent au fost primite, la depozitul de la Podu Iloaiei, 300 de tone din toate tipurile de produse”, a precizat Sebastian Tătaru, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Iaşi. Acesta a declarat că numărul total de persoane beneficiare ale ajutoarelor alimentare din partea Uniunii Europene este de 92.938, din care 16.521 de beneficiari în municipiul Iaşi. Fiecare persoană beneficiară a ajutoarelor va primi câte 13 kg de făină albă, 9 kg de mălai, 1,6 kg de paste făinoase, 1 kg de biscuiţi, 8 kg de orez şi 1,5 kg de lapre praf. Potrivit legii, beneficiarii ajutoarelor alimentare PEAD 2010 sunt categoriile stabilite prin H.G. nr.600/2009, respectiv: familiile şi persoanele care au stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat, acordat în baza Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj acordată potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei/lună, precum şi persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, neinstituţionalizate. De menţionat că o persoană beneficiază de ajutor – produse alimentare – o singură dată în cadrul planului şi pentru o singură categorie de persoane defavorizate căreia îi aparţine la data distribuirii ajutoarelor, chiar dacă se regăseşte la acea dată în mai multe din categoriile de mai sus (art. 3, alin. 2).
O sută de tone de alimente, distribuite sub formă de ajutoare Iașului de către UE
Filed in: Administrație, Informațía zilei