Proiect european în valoare de 250 milioane lei, finalizat cu succes

caf

Primăria Municipiului Iași a finalizat proiectul european „Reabilitarea sistemului de termoficare în municipiul Iaşi în vederea conformării cu standardele de mediu privind emisiile în atmosferă şi pentru creşterea eficienţei energetice în alimentarea cu căldură urbană”. Valoarea proiectului a fost de aproximativ 250 milioane lei, iar lucrările s-au desfășurat cu finanțare europeană prin Programul Operațional Sectorial de Mediu – Axa prioritară 3.

Primele centrale din România conforme cu standardele de mediu obligatorii în Europa

Investițiile realizate pentru echipamentele și instalațiile de la CET Tudor și CET Holboca fac din cele două centrale de producție primele din România conforme cu standardele de mediu impuse de Uniunea Europeană tuturor statelor membre începând cu 2016. „În acest moment, furnizarea apei calde și a căldurii pentru ieșeni, din punct de vedere al protecției mediului, este securizată”, a declarat primarul interimar Mihai Chirica.

Din punct de vedere financiar, Veolia va acoperi cea mai mare parte din contribuția bugetului local la proiectul european prin redevența suplimentară. Această sumă reprezintă costurile de construcții și montaj pentru toate cele 6 lucrări derulate cu finanțare europeană: Veolia va suporta cca 85% din contribuția totală a Municipalității. Practic, bugetul local acoperă doar valoarea elementelor de asistență tehnică pentru contractele de lucrari, obligatorii conform regulilor europene.

Continuă investițiile în modernizarea termoficării centralizate din Iași

Sistemul centralizat de termoficare va fi modernizat în continuare, atât cu fondurile operatorului, cât și cu fonduri europene și de la bugetul local.

În ultimii 3 ani, Veolia a investit cca 28 milioane lei, pentru ca alte 11 milioane lei să fie investite de operator în anul 2016. În paralel, Primăria Iași a lansat licitația publică pentru lucrări aferente noii aplicații cu finanțare europeană pe Programul Operațional pentru Infrastructura Mare POIM 2014 – 2020, în valoare de 28 milioane euro. „Până acum, tot cu fonduri europene, am înlocuit 11 km din Magistrala 2 de termoficare. Prin noua aplicație, vom înlocui 25 km rețele primare și 50 km rețele secundare. Primele magistrale reabilitate vor fi pe Bulevardul Mangeron și Șoseaua Națională, iar primele conducte secundare înlocuite vor fi la PT 1 Nicolina și PT 25 Tătărași ”, a declarat primarul interimar Mihai Chirica. La rândul său, operatorul va înlocui din fonduri proprii 5 km de rețele anul acesta, după ce în ultimii 3 ani a înlocuit 12 km de rețele primare și secundare.

 Sistemul centralizat de termoficare din Iași – unul dintre cele mai performante din țară

 Ieșenii beneficiază de apă caldă și căldură în sistem centralizat la un grad de continuitate în furnizare de 97%, printre cele mai ridicate din țară. Avariile sunt rezolvate în timp record, echipele de intervenții funcționând 7 zile din 7, 24 de ore din 24, iar combustibilul pentru iarnă este asigurat în totalitate încă înainte de începerea sezonului de încălzire.


Ce s-a realizat în cadrul proiectului european finalizat:

  1. Instalatia de denoxare de la CET Holboca:

            – Instalație cu sistem OFA (aer deasupra focului) și injecție de uree

            – Nivelul maxim al NOx: 200 mg/Nm3

  1. Instalația de desulfurare de la CET Holboca – desulfurarea cel mai rapid realizată din Europa:

            – Pe șantier au fost prezente în medie 130 de persoane pe zi: executanți, Primărie, Veolia

            – Indicatorii de sulf din emisiile de ardere: limita impusă de politicile europene de mediu este de    200 mg/Nm3; constructorul a garantat 50; iar la testele de performanță s-a ajuns la recordul de 6 mg/Nm3

  1. Instalația de captare în stare uscată a zgurii și cenușii de la CET Holboca:

            – Capacitate: 6 tone/oră în două vase de colectare; 550 ml de conducte de transport al cenușii

            – Două silozuri de depozitare (1500 mc), filtre pentru desprăfuire și sistem de descărcare telescopic

            – Două transportoare și un siloz de 100 mc de depozitare a zgurii

  1. Reabilitarea cazanelor de apa fierbinte CAF 1 si CAF 3 de la CET Tudor:

            – CAF-ul 1 a fost redimensionat la 50 Gcal/h pentru a putea fi utilizat în timpul verii, atunci când se furnizează doar apă caldă către clienți

            – CAF-ul 3 este un cazan de 100 Gcal/h folosit ca echipament de rezervă în timpul iernii

            – Ambele CAF-uri sunt complet automatizate: cantitatea de combustibil este permanent monitorizată online pentru a se asigura respectarea limitelor de emisii în atmosferă

  1. Reabilitarea pompelor de termoficare de la CET 1 si CET 2:

            – Șase pompe cu turație variabilă și două pompe cu turație fixă

            – Funcționare eficientă pentru o cantitate optimă de combustibil utilizat și, prin urmare, pentru a proteja mediul înconjurător

  1. Înlocuirea a 11 km din magistrala 2 de termoficare:

            – Vechile conducte clasice au fost înlocuite cu țevi noi preizolate în zonele: Tudor Vladimirescu, Tătăraşi, Bucşinescu – Independenţei, Bucşinescu – Centrul Civic

            – Timpi de execuție optimizați în interesul ieșenilor: nicio oprire a furnizării energiei termice pentru realizarea lucrărilor nu a depășit 72 de ore

            – Mai puțin combustibil necesar în procesul de producție și, astfel, mai puține emisii în atmosferă.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;