Unul dintre cele mai așteptate evenimente incluse în cadrul Festivalului Internațional al Educației (FIE) 2016 îl reprezintă ”Iaşi Cultural Trophy”, manifestare ajunsă în acest an la cea de-a doua ediţie. ”Iași Cultural Trophy” este o competiţie automobilistică pentru amatori, care are ca scop promovarea obiectivelor culturale şi turistice ale oraşului. Totodată, prin aceasta acţiune a Clubului Sportiv XS Motorsport Iaşi, organizator al ”Raliului Iaşului”, campion la organizare în Campionatului Naţional de Raliuri in anii 2014 şi 2015, se doreşte responsabilizarea participanţilor la traficul urban. La ”Iaşi Cultural Trophy” poate participa orice posesor al unui permis de conducere valabil, cu autoturismul înmatriculat, cu toate avizele de circulaţie pe drumuri publice la zi (ITP, RCA si vignieta valabile). Întrecerea se va desfăşura pe parcursul a două zile. Vineri, pe 27 mai, va avea loc prezentarea echipajelor, pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt. A doua zi, sâmbătă, 28 mai, vor avea loc cele doua probe, cea urbană, care constă în parcurgerea unui traseu de aproape 45 km şi Super Speciala Rapa Galbenă, ceea ce reprezintă una dintre surprizele pregătite de organizatori concurenţilor. O altă surpriză este regruparea de la Palatul Culturii, prilej cu care participanţii vor vizita monumentul simbolic al Iaşului. ”Iași Cultural Trophy” s-a bucurat de un real succes la prima ediţie şi bineînţeles că ne dorim să devină un concurs tradiţional. Anul acesta am pregătit două surprize frumoase. Una este vizitarea Palatului Culturii după parcurgerea traseului urban, iar cea de-a doua este organizarea SuperSpecialei pe Râpa Galbenă, locaţie unde se întrec şi piloţii la Raliul Iaşului şi este considerată Monte Carlo al României. Vrem astfel să le oferim participanţilor şansa de a se simţi precum echipajele de raliuri. Diferenţa e că lor nu le este permis să parcurgă traseul cu viteză, mai ales că proba urbană se va desfăşura în trafic deschis.” a declarat Dan Codreanu, preşedintele clubului organizator, XS Motorsport Iaşi. După Super Specială, dar înaintea festivităţii de premiere, participanţii şi spectatorii vor putea urmări demonstraţii ale piloţilor de raliuri din zona Moldovei, care au promis că vor face spectacol. ”Iaşi Cultural Trophy” este organizat de XS Motorsport Iaşi şi Primăria Municipiului Iaşi.