”Copiii din centrele rezidențiale: de la risc la oportunități prosociale”, proiect lansat de Asociația Alternative Sociale

copii

Asociația Alternative Sociale, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași și Facultatea de Filosofie și Științe Social – Politice din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași anunță lansarea proiectului ”Copiii din centrele rezidențiale: de la risc la oportunități prosociale”. Evenimentul va avea loc joi, 26 mai, începând cu ora 10.00, în sala ”Mihail Kogălniceanu a Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. În cadrul evenimentului, studenți ai universității, de la facultăți cu specializări socio-umane, vor avea ocazia să întâlnească profesioniști din centrele rezidențiale pentru copii ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, care vor povesti despre munca lor și vor răspunde întrebărilor din partea audienței. Proiectul vizează pe de o parte personalul centrelor rezidențiale ale DGASPC Iași (educatori și asistenți sociali), printr-un program de formare și mentorat, și pe de altă parte copiii cu comportamente predelincvente din centrele respective, cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani. Abordarea copiilor din centrele rezidențiale este determinată de faptul că aceștia sunt consideraţi a fi un grup în risc deoarece majoritatea prezintă probleme de sănătate mintală cauzate de mediul familial din care au fost scoşi: tulburări de ataşament, de conduită, substimulare cognitivă şi de limbaj (Minnis et. al., 2006).

De asemenea, literatura de specialitate menționează, în cazul acestor copii, performanţe şcolare scăzute şi probleme de adaptare la nivel personal și social (Manso et. al., 2011), risc de 2,5 ori mai mare de a comite infracțiuni după ieșirea din sistemul de protecție (Reid & Barth, 2000, Ryan et al., 2008). ”Prin acest proiect, Alternative Sociale și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași propun o abordare directă și constructivă a problemelor legate de comportamentele (pre)delincvente manifestate de o parte din copiii din centrele rezidențiale prin dezvoltarea unui program de management al furiei, formarea educatorilor care lucrează în aceste centre și implementarea programului cu 160 de copii identificați ca având probleme comportamentale”,  a declarat Liliana Foca, coordonatorul proiectului. Proiectul ”Copiii din centrele rezidențiale: de la risc la oportunități prosociale” se desfășoară în perioada 1 mai 2016 -30 aprilie 2017 și esteco-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă www.swiss-contribution.ro.

Filed in: ONG-uri

Comments are closed.

;