36 de blocuri de locuințe din municipiul Iași vor fi reabilitate termic cu fonduri europene

reabilitare termica

Proiectul privind reabilitarea primelor blocuri reabilitate termic cu ajutorul fondurilor europene a ajuns la etapa licitaţiei. Primarul interimar Mihai Chirica precizat joi, 26 mai, că anunţul privind proiectarea primelor 36 de blocuri care vor fi reabilitate a fost validat de Autoritatea Națională pentru Achiziții Publice, urmând să fie publicat și în Sistemul electronic de achiziţii publice. ”Este un proiect important, pentru că vizează o serie mai largă de acţiuni, cum sunt reabilitările termice, dar se va ţine cont şi de confort şi eficienţă energetică. Se vor putea reface terase, înlocui echipamente şi instalaţii, dar şi monta, moderniza sau înlocui lifturi. Au fost propuse doar blocurile care au acord de principiu de la minim două treimi dintre proprietari. Blocurile au fost stabilite în urma dezbaterilor cu ieşenii. Suma totală estimată este de 600.000 de lei, inclusiv TVA. Deschiderea ofertelor va avea pe 22 iunie”, a declarat Mihai Chirica.  Acesta a adăugat că cele 36 de proiecte tehnice vor beneficia de fonduri europene prin intermediul Programului Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020. Potrivit legii, solicitările de includere în programul naţional privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe cu fonduri de la bugetul de stat (OUG nr. 18/2009 modificată şi completată de OUG nr. 63/2012) se fac de către asociaţiile de proprietari prin reprezentanţii lor, respectiv preşedintele de asociaţie. Prevederile ordonanţei se aplică în limita fondurilor alocate anual cu această destinaţie în bugetul local pentru blocurile de locuinţe, locuinţe sociale aflate în administrarea/proprietatea Consiliului Local şi locuinţe unifamiliale aflate în proprietatea persoanelor fizice, cu adaptarea soluţiilor în funcţie de caracteristicile, particularităţile şi valoarea arhitecturală a locuinţelor. Pentru blocuri, la solicitarea de includere în program se adaugă lista proprietarilor din imobil (2/3 trebuie să fie de acord), hotărârea Adunării Generale și contractul de mandat semnat.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;