Primarul interimar al municipiului Iaşi, Mihai Chirica, s-a întâlnit miercuri, 1 iunie, la Palatul Roznovanu, cu o delegaţie a Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, condusă de către preşedintele acestei organizaţii, Florin Jianu. Cu această ocazie s-a realizat un util schimb de idei privind modalităţile prin care administraţia locală şi mediul de afaceri se pot sprijini reciproc. De asemenea, s-a invocat necesitatea realizării unor proiecte comune de promovare a potenţialului economic al Iaşului. ”În acest context, primarul interimar Mihai Chirica şi-a reafirmat dorinţa constituirii unui real parteneriat cu mediul de business, drept condiţie esenţială pentru dezvoltarea activităţilor economice şi a investiţiilor private, cu impact direct asupra creşterii numărului locurilor de muncă, implicit a nivelului de trai al ieşenilor”, se arată într-un comunicat al Biroului de Presă al Primăriei Municipiului Iaşi. ”Urmărim asigurarea unui cadru legislativ local adecvat dezvoltării activităţilor economice, iniţierea şi susţinerea de programe speciale dedicate IMM-urilor, precum şi atragerea investiţiilor care pot pune în valoare unul dintre principalele atuuri ale Iaşului: forţa de muncă înalt calificată”, a declarat, la finalul întrevederii, Mihai Chirica.