Ieșenii au venit în număr mare la bazele de agrement

ciric

Vremea favorabilă de la începutul lunii iunie i-a făcut pe foarte mulţi ieşeni să prefere bazele de agrement ale municipalităţii pentru a-şi petrece timpul liber. Încasările au fost pe măsură, numai în primele șase zile ale acestei luni ajungând la o sumă de aproape 13.000 lei. Cei mai mulţi ieşeni care s-au bucurat de serviciile oferite a fost înregistrat duminică, 5 iunie, când totalul încasărilor de la cele 3 baze de agrement a fost de 8.000 lei. Ziua de 1 iunie a fost prima din acest an în care ieşenii au venit la Ştrandul Municipal. Ca şi în cazul celorlalte două baze de acest gen aflate în subordinea municipalităţii, cea mai bună zi din punctul de vedere al încasărilor a fost 5 iunie, suma înregistrată duminică fiind de aproape 2.100 lei. Primii ieşeni au venit la plaja Nicolina pe 21 mai. Cele mai aglomerate zile au fost 30 mai şi, mai ales, 5 iunie. În luna iunie încasările au fost de 3.328 lei, din care 1.998 lei doar în ziua de duminică. Baza de agrement de la Ciric a fost cea mai apreciată de ieşeni, bogata ofertă fiind principalul motiv al afluenţei publicului. De aceea baza este deschisă şi utilizată pe tot parcursul anului. Dacă în luna ianuarie vizitatorii au preferat telescaunul, în luna februarie aceştia au închiriat bărci, au efectuat căţărări şi au jucat tenis şi fotbal. Plimbarea cu barca, căţărările, tenisul de câmp şi fotbalul au fost la mare căutare şi în lunile următoare. Din luna aprilie în creştere a fost şi numărul ieşenilor care au optat pentru o călătorie cu telescaunul. După ce în luna ianuarie încasările au fost de 30 lei, acestea au crescut la 2.012 lei în luna martie şi au ajuns la 16.595 lei în luna mai. Previziunile pentru luna iunie sunt dintre cele mai optimiste, doar în primele şase zile ale lunii înregistrându-se venituri de 6.215 lei. Biletul de intrare pe plaja Nicolina costă doar 8 lei. Pensionarii cu pensii mai mici de 1.500 de lei pot achiziţiona un abonament cu 10 intrări la preţul de 10 lei. Pentru copiii sub 7 ani, luptătorii în Revoluţie, veteranii de război şi văduvele acestora, deţinuţii politici şi persoanele cu gradul I de invaliditate, accesul este gratuit. Tariful pentru nămol este de 2 lei. Tariful de intrare la Ștrandul Municipal este de 10 lei. Pensionarii şi copiii sub 7 ani vor plăti doar 3 lei, iar pentru luptătorii în Revoluţie, veteranii de război şi văduvele acestora, deţinuţii politici şi persoanele cu gradul I de invaliditate accesul este gratuit. Tariful pentru închiriere umbrelă sau şezlong este de 5 lei / zi. Adulţii pot face un abonament cu 10 intrări pentru 75 de lei. Doritorii pot beneficia de cursuri de înot sau gimnastică acvatică organizate cu un instructor pentru 17 lei / persoană / oră. Intrarea la piscinele din Baza de Agrement Ciric costă 15 lei de persoană. Cei care doresc închirierea unei bărci sau hidrobiciclete vor plăti 20 de lei pe oră în zilele lucrătoare şi 30 de lei în weekend. O călătorie cu telescaunul costă 8 lei, iar intrarea pe terenul multifuncţional de sport se poate face contra sumei de 60 de lei pe oră în zilele lucrătoare şi 80 de lei sâmbăta şi duminica.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;