UAIC va primi aproape trei milioane de euro pentru noi mobilități în străinătate

erasmus

Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași va primi 2,75 milioane de euro pentru stagii Erasmus+ în instituții din Uniunea Europeană și din afara ei. Astfel, studenții și angajații Universității ”Alexandru Ioan Cuza” vor beneficia de un buget de 715.730 de euro pentru deplasări la universități din 24 de țări partenere (in afara Uniunii Europene). Acestora li se adaugă alte 2.032.675 euro obținute de UAIC în competiția de  finanțare a Programului Erasmus + între țările programului. Grantul obținut de Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” este cel mai mare la nivel național, ceea ce le va oferi acces studenților ieșeni la un număr record de oportunități de stagii de studiu sau practică în străinătate. În anul universitar anterior, 735 de studenți UAIC au putut studia sau efectua un internship într-o țară din Europa, beneficiind de sprijin financiar Erasmus+ din partea Universității „Alexandru Ioan Cuza”. În perioada următoare, în baza creșterii fondurilor dedicate mobilităților, se apreciază că numărul de mobilități va spori considerabil. Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași ocupă locul I în România și la numărul mobilităților desfășurate prin Programul SEE (Spațiul Economic European) prin Proiecte de mobilitate în învățământul superior. Astfel, în perioada 2013 – 2016, dintr-un total de 500 de granturi disponibile la nivel național, 200 au revenit studenților și angajaților Universității „Alexandru Ioan Cuza”.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;