Conducerea CSMS Iași a stabilit prețurile biletelor pentru meciul cu Hajduk Split, programat pe 14 iulie, în Copou, în turul doi preliminar al Europa League. Astfel, un bilet la peluză va costa 5 lei, unul la tribunele A și B – 10 lei, un bilet la tribunele 0A și 0B – 20 de lei, în timp ce un bilet la tribuna 0 va costa 40 de lei. Programul de vânzare a biletelor va fi anunțat ulterior de către conducerea clubului. În altă ordine de idei, în urma inspecției efectuate miercuri de delegatul UEFA, finlandezul Tero Auvinen, Stadionul ”Emil Alexandrescu” a primit acceptul de principiu pentru a găzdui partide din turul doi preliminar al Europa League. În cazul în care, însă, fotbaliștii ieșeni vor reuși să treacă de Hajduk Split, pentru a evolua în fața propriilor suporteri în meciul din turul trei preliminar și, eventual, în play-off-ul Europa League, stadionul din Copou va trebui să primească o dispensă special din partea UEFA. Practic, în această situație, arena din Dealul Copoului va trebui să beneficieze de o serie de măsuri de siguranță absolute obligatorii pentru participarea în fazele superioare ale competițiilor europene, printre care dotarea tribunelor cu scaune cu spătar, modernizarea vestiarelor jucătorilor, dar și mărirea capacității parcării stadionului.
CSMS Iași a stabilit prețul biletelor pentru meciul cu Hajduk Split
Filed in: Informațía zilei, Sport