Unul din doi locuitori din zona Moldovei consideră că berea aduce prietenii și familia laolaltă și, de asemenea, că această băutură este preferată în egală măsură de către bărbați și femei. De asemenea, doi din trei moldoveni sunt de părere că berea nu îngrașă, în timp ce 40% dintre locuitorii acestei regiuni sunt de acord că berea este indispensabilă la masă. Aceste rezultate, care au la bază un studiu Gfk, comandat de Asociația Berarii României (ABR), au fost prezentate joi, în cadrul unei conferințe care a avut loc la Iași, de Ciprian Sandu, secretarul general al ABR. Potrivit acestuia, evoluția pieții berii în România a cunoscut, în anul 2015, o creștere de 6,5% față de anul precedent. ”După doi ani de scădere continuă, evoluția pieței berii din România a cunoscut o relansare începând cu anul 2015. Astfel, față de anul 2014, când consumul de bere în România a fost de 14,5 milioane de hectolitri, anul trecut, acest indicator a crescut la 15,8 milioane de hectolitri, lucru care situează România pe locul 9 în Europa. În 2015, consumul de bere pe cap de locuitor, în țara noastră, a fost de 84 de litri, față de 74 de litri anul anterior, ceea ce a situat România pe locul 8 în rândul țărilor europene. De asemenea, exportul de bere românească a înregistrat o creștere semnificativă în 2015 față de anul anterior, principalele țări în care această băutură a fost exportată masiv fiind Macedonia, Ungaria, Italia și Spania”, a declarat Ciprian Sandu. După cum a declarat secretarul general al ABR, peste 97% din consumul de bere în țara noastră este asigurat de mărcile autohtone, produse de firmele membre în Asociația Berarii României. Un lucru foarte important este, de asemenea, faptul că, în prezent, peste 70% dintre ingredientele necesare producerii berii, în special malț și hamei, provin din România. Sectorul berii din România asigură în acest moment peste 85.000 de locuri de muncă, potrivit unui studiu al Asociației Europene a Berii, veniturile generale aduse la bugetul de stat de către firmele care fac parte din acest domeniu de activitate ridicându-se în 2014 la 533 de milioane de euro. De la înființarea acesteia, în anul 2004 și până în prezent, Asociația Berarii României a făcut investiții în valoare de peste 1,35 miliarde de euro în economia țării nostre, fiind în prezent unul dintre cei mai mari investitori la nivel național.