CSMS Iași, o nouă remiză în cadrul stagiului de pregătire din Turcia

csms iasi

CSMS Iași a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-0), și cel de-al doilea meci de verificare, disputat în cadrul stagiului de pregătire pe care-l efectuează la Bolu, în compania formației Osmanlispor (locul V în campionatul recent încheiat din Turcia), participantă și ea, la fel ca gruparea din Dealul Copoului, în preliminariile ediției din acest an a Europa League. Față de meciul cu Neftci Baku, antrenorul Nicolo Napoli a operat trei modificări în formula de start (Sato în locul lui Anițoiu, Crețu în locul lui V. Gheorghe și Dan Roman în locul lui Piccioni), iar mutarea s-a simțit din plin, ieșenii având o primă repriză foarte bună, cu numeroase ocazii de gol la poarta turcilor. Adus în această vară de la FC Botoșani, atacantul Dan Roman și-a făcut datoria și a deschis scorul în minutul 42. La pauză, tehnicianul ieșean a făcut mai multe schimbări în echipă, dând posibilitatea și celorlalți jucători din lot de a bifa minute în această partidă. Osmanlispor a egalat la ultima fază a meciului (în minutul 90 +4), printr-un autogol al lui Frăsinescu. CSMS Iași a început meciul în formula: Grahovac – Voicu, Mihalache, Frăsinescu, Sato – Mitic, Ciucur, Crețu, Țigănașu – Cristea, Roman. Imediat după pauză au intrat Caparco (în locul lui Grahovac) și Piccioni (în locul lui Dan Roman), pe parcurs fiind introduși în teren și Ciucă (în locul lui Sato), V. Gheorghe (în locul lui Crețu) și Goge (în locul lui Ciucur). Următorul meci de verificare al CSMS Iași se va disputa vineri, 1 iulie, în compania formației Kheybar Khorramabad (Iran).

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;