5:32 pm - Friday November 25, 1527

Primăria reia începând de săptămâna viitoare distribuirea ajutoarelor alimentare de la UE

ajutoare

Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară (DAC) va continua începând de luni, 18 iulie, distribuirea produselor alimentare primite de la Uniunea Europeană, în două locaţii, respectiv depozitul “Piaţa Doi Băieţi”, din str. Vasile Lupu –pentru locuitorii din cartierele Tătăraşi Nord, Tătăraşi Sud, Grădinari, Nicolina I, Nicolina II, Cetăţuia, Frumoasa, Bucium și depozitul din str. Rampei nr.9 –pentru locuitorii din cartierele Dacia, Alexandru cel Bun, Galata, Mircea cel Batrân, Cicoarei, Şes Bahlui, Păcurari, Canta, Centru, Gară, Copou, Sărărie, Podu Roş, Bularga. De remarcat că punctul de distribuire din Șos. Natională a fost mutat, beneficiarii fiind repartizaţi punctului de distribuire din str. Rampei. Programul de distribuire a ajutoarelor alimentare este luni – vineri, între orele 08.00 – 15.00. Produsele care vor fi acordate sunt următoarele: făină albă de grâu – pungă de 1 kg, mălai – pungă de 1 kg, paste făinoase – pungă de 400 grame, ulei – sticlă de 1 litru, zahăr – pungă de 1 kg, conservă carne de vită – cutie metalică de 300 grame, conservă pateu de ficat de porc – cutie metalică de 200 grame, orez – pungă de 1kg, conservă de paste de tomate – cutie metalică 400 grame, fasoale boabe – pungă de 500 grame. Potrivit legii, fiecare beneficiar va primi câte două cutii cu conţinut identic, fiecare cutie urmând să conțină produsele amintite mai sus. Distribuirea ajutoarelor alimentare se face către persoanele din grupul ţintă definit de HG 799/2014 completate şi modificate prin Hotărârea de Guvern nr. 80/2015 şi Hotărârea de Guvern nr. 627/2015, respectiv: a) familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; b) familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; c) şomerii care beneficiază în condiţiile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, de indemnizaţie de şomaj în cuantum lunar stabilit conform prevederilor legale de până la 450 lei, inclusiv, şi şomerii înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj în condiţiile Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare; d) pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, sunt de până la 450 lei/lună inclusiv; e) pensionarii sistemului public de pensii, beneficiari ai indemnizaţiei sociale pentru pensionari, acordată potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, al căror venit este de până la 450 lei/lună inclusiv; f) persoanele beneficiare ale prevederilor Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările şi completările ulterioare, Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 109/2005 privind instituirea indemnizaţiei pentru activitatea de liber-profesionist a artiştilor interpreţi sau executanţi din România, republicată, Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor, cu modificările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri în afară de cele provenite din drepturile băneşti acordate de aceste legi, ale căror cuantum cumulat este de până la 450 lei/lună inclusiv; g) persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, care nu beneficiază de îngrijire în servicii sociale în regim rezidenţial, publice sau private; h) persoanele fără venituri sau ale căror venituri nete lunare realizate sunt de până la 450 lei/lună/persoană, inclusiv, şi nu se încadrează în niciuna dintre categoriile prevăzute la lit. a)-g), stabilite prin dispoziţie a primarului. Persoanele care fac parte din mai multe categorii menţionate la alin. (1) beneficiază de ajutoare alimentare pentru o singură categorie căreia îi aparţin la data distribuţiei ajutoarelor. Persoanele care la data distribuţiei ajutoarelor alimentare aparţin categoriilor prevăzute la alin. (1), dar nu figurează pe listele iniţiale prevăzute la art. 5 alin. (3) lit. a), vor fi adăugate de autorităţile executive ale autorităţilor publice locale pe aceste liste, cu anexarea documentelor justificative prevăzute la art. 5 alin. (6). Primesc ajutoare alimentare în cadrul POAD toţi membrii familiilor prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi h), menţionaţi în dispoziţia scrisă a primarului. Moştenitorii beneficiarilor înscrişi pe listele iniţiale care au decedat până la data distribuţiei ajutoarelor alimentare nu pot primi ajutoarele la care ar fi avut dreptul beneficiarii respectivi până la deces. Persoanele care aparţin categoriilor prevăzute la alin. (1) şi care la data distribuţiei ajutoarelor alimentare se află în perioada de satisfacere a stagiului militar, execută pedepse privative de libertate, au domiciliul sau reşedinţa în străinătate sau beneficiază de îngrijire în servicii sociale în regim rezidenţial, publice sau private, nu beneficiază de ajutoare alimentare distribuite în cadrul POAD. Actele necesare în vederea ridicării ajutoarelor sunt următoarele: carte de identitate în original şi copie; declaraţie de apartenenţă la grupul ţintă ce va fi ridicată şi completată la punctele de distribuire, certificat de naştere al copiilor, în original.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;