Primele autobuze noi vor ajunge la Iași în luna septembrie

autobuz

Primele autobuze noi, achiziționate de Primărie cu fonduri de la bugetul local, vor ajunge la Iași cel mai probabil la sfârșitul lunii septembrie, a anunțat, miercuri, primarul Mihai Chirica. Într-o conferință de presă, care a avut loc la Palatul Roznovanu, șeful municipalității a precizat că cele 12 autobuzele noi, cu norma de poluare Euro 6, au o lungime de 12 metri, podea joasă, rampă pentru urcarea/debarcarea persoanelor cu dizabilități, aer condiționat și sistem de supraveghere video, acestea fiind achiziționate în urma licitației care a avut loc în această vară. Autovehiculele, cu o lungime de 12 metri, au o capacitate de 103 persoane și au costat, fiecare, circa 160.000 de euro bucata. În ceea ce privește cele 75 de autobuze noi, care urmează să fie cumpărate de Primărie în urma creditului contractat cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), acestea vor ajunge la Iași, cel mai devreme, în luna martie 2017, a afirmat primarul Mihai Chirica. ”Deja, în această săptămână, am avut o primă discuție cu doi dintre reprezentanții BERD pe marginea creditului pentru autobuze. Discuțiile au fost foarte constructive. Estimăm că cel mai devreme în luna martie, primul lot din totalul celor 75 de autobuze noi vor ajunge la Iași”, a spus edilul. În ședința de săptămâna trecută, Consiliul Local Municipal (CLM) a aprobat contractarea de către Primărie a unui credit în valoare de 15 milioane de euro cu BERD, în vederea achiziționării unui număr de 75 de autobuze noi. ”Prin acest împrumut nu va fi afectat gradul de îndatorare al municipiului Iași și niciun alt proiect de investiții, derulat la nivelul Primăriei, nu va avea de suferit. Avem suma necesară pentru rambursarea acestui credit și suntem în măsură să mergem mai departe cu acest proiect. Avem nevoie de expertiza BERD pentru a putea implementa acest proiect, aceasta fiind oferită în mod gratuit municipiului Iași. Această consultanță gratuită este foarte importantă pentru noi, pentru că ea vine dintr-o experiență controlată și verificată atât în orașe din Europa Occidentală, cât și în localități importante din România”, a declarat primarul Mihai Chirica. Toate cele 75 de autobuze noi vor avea norma de poluare Euro 6, podea joasă, rampe pentru urcarea/debarcarea persoanelor cu dizabilități și vor fi dotate cu instalații de aer condiționat și de supraveghere video.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;