Băile Nicolina și cele de la Strunga ar putea reintra în circuitul turistic cu ajutorul unui proiect cu finanțare europeană

bai

Complexul balnear Nicolina, precum și izvoarele de apă termală de la Strunga ar putea fi revitalizate în cadrul unui proiect care are ca scop relansarea turismului balnear din județul Iași, finanțat cu fonduri europene nerambursabile în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020 al Uniunii Europene. Prezent la sfârșitul săptămânii trecute la Slănic Moldova, la întâlnirea regională a autorităților locale din regiunea de Nord-Est, președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Maricel Popa, a ridicat, printre altele, problema oportunităţilor de dezvoltare a turismului balnear în această zonă a țării. ”Iaşul are potential turistic şi trebuie să ne promovăm bogăţiile prin toate mijloacele. Băile Strunga, de exemplu, pot oricând rivaliza cu cele de la Felix ori Herculane. Putem realiza un proiect comun cu judeţul Bacău, pentru că şi aici există staţiunea balneară Slănic Moldova şi salina Tg. Ocna. Putem încerca să prindem toate aceste obiective într-un circuit turistic regional”, a declarat președintele CJ Iași, Maricel Popa. În acest sens, șeful administrației județene ieșene a menționat că noile ghiduri de finanţare (Axa prioritară 7: Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului) din cadrul POR 2014-2020 permit realizarea de proiecte comune între judeţe, suma finanţată pentru astfel de parteneriate fiind considerabil mai mare. Astfel, potrivit lui Maricel Popa, un proiect comun între judeţul Iaşi şi judeţul Bacău privind relansarea zonelor turistice ar putea aduce până la 70 milioane de euro, faţă de maxim 50 milioane de euro, cât ar putea accesa un singur judeţ. În altă ordine de idei, președintele CJ Iași a anunțat că, la inițiativa sa, în luna septembrie va avea loc la Iași o întâlnire a autorităților locale din regiunea de Nord-Est cu comisarul european pentru Dezvoltare Regională, Corina Crețu, tema discuțiilor reprezentând-o accesarea de fonduri europene nerambursabile.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;