Întrunit în prima ședință extraordinară din actualul mandat, plenul Consiliului Județean (CJ) Iași a aprobat vineri, 22 iulie, componența comisiilor de specialitate din cadrul acestei instituții. Președintele CJ Iași, Maricel Popa, a anunțat, cu acest prilej, intenția privind reorganizarea Direcției Județene de Administrare a Drumurilor Județene. ”Trebuie să analizăm foarte serios dacă acest SMURD al drumurilor, respectiv echipa de intervenție din cadrul Direcției Județene de Administrare a Drumurilor mai este sau nu necesară. Dacă se produc calamități într-o anumită zonă, trebuie să vedem cine trebuie să intervină pentru remedierea lor. Până la încredințarea directă a acestui serviciu, cred că este nevoie să avem o echipă de intervenții rapide”, a declarat Maricel Popa. În replică, liderul consilierilor județeni PNL, Daniel Minciună, a afirmat că în prezent există un contract-cadru, prin care firmele private de specialitate pot să intervină pentru remedierea deficiențelor constatate în teritoriu în ceea ce privește calitatea drumurilor județene. ”Acel SMURD al drumurilor, de care vorbește domnul președinte, nu cred că va funcționa, din cauza grilei de salarizare care trebuie respectată de către conducerea Direcției Județene de Administrare a Drumurilor. Un mecanic de utilaj care va fi angajat pentru acel SMURD va avea undeva la 700 de lei în mână salariu. Cu acești bani, el va trebui să facă intervenții la drumuri, în județ”, a spus Daniel Minciună. În altă ordine de idei, în cadrul ședinței extraordinare desfășurată vineri, președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa, a declarat că prioritatea numărul unu a noii administrații județene o reprezintă implementarea Master Planului de modernizare a drumurilor. ”Consider că este necesar să dăm drumul în acest an la pachetul de licitații, astfel încât dacă vor exista contestații, acestea să fie soluționate în iarnă, urmând ca începând din primăvară, constructorii să se poată apuca de lucru. Din păcate, am moștenit o situație foarte grea, foarte dificilă. Nu va trebui să prioritizăm un singur obiectiv, ci va trebui ca toată lumea să aibă acces la proiectele de dezvoltare ale județului. Realizarea Master Planului pentru drumurilor se va face atât cu fonduri proprii, cât și cu fonduri europene, precum și din alte fonduri atrase”, a precizat Maricel Popa. Master Planul privind reabilitarea și modernizarea drumurilor județene și comunale, document inclus în Strategia de Dezvoltare Economică și Socială a județului Iași pentru perioada 2014-2020, a fost aprobat de plenul CJ Iași în luna decembrie 2015. Documentul prevede, pe lângă cele trei axe prioritare, un număr de opt ”sub-axe”, prin care se urmărește reabilitarea și modernizarea unor tronsoane de drum, neincluse inițial în Master Plan. Cele trei axe rutiere prioritare, incluse în Master plan, sunt următoarele: Axa I, în lungime de 94 kilometri, care cuprinde tronsonul Iaşi – Movileni – Gropniţa – Coarnele Caprei – Belceşti – Scobinţi – Sireţel – Lespezi, Axa 2, cu o lungime de 70 kilometri, care include tronsonul Iaşi – Miroslava – Ţibana – Ţibăneşti – Tansa – Dagâţa, cu ieşiri din Ţibăneşti spre Vaslui şi din Dagâţa, prin Piscu Rusului, spre Neamţ și, respectiv, Axa 3, în lungime de 60 de kilometri, care reprezintă, practic, centura uşoară a municipiului Iaşi, adică drumul Popricani –Movileni – Leţcani – Voineşti – Mogoşeşti – Ciurea – Bârnova – Tomeşti – Holboca”. Implementarea Master Planului ar urma să coste 60 de milioane de euro, din care 30 de milioane de euro ar urma să provină dintr-un credit BERD și 30 de milioane de euro de la bugetul județului.
Președintele CJ Iași, Maricel Popa, propune înființarea unui ”SMURD al șoselelor”
Filed in: Administrație, Informațía zilei