La nici trei săptămâni de când a fost numit de Biroul Permanent Național (BPN) al PNL în funcția de președinte unic al Organizației Județene Iași a acestei formațiuni politice, Marius Bodea și-a anunțat, luni seară, prin intermediului unui comunicat de presă, demisia din această funcție. În document, Marius Bodea precizează că a cumpănit ”foarte mult” decizia, iar motivul principal care a stat la baza acesteia îl reprezintă ”lipsa acelui ingredient pe care mai toți liderii politici îl au și anume puterea de a accepta compromisuri”. Pe de altă parte, mai spune Marius Bodea, PNL Iași ”nu este o filială ce trebuie ținută de mână”, membrii acesteia putând lua singuri deciziile care o privesc. ”Decizia va părea una de neînțeles, în condițiile în care activitatea organizatorică a filialei a fost revitalizată în această perioadă, iar timpul foarte scurt de la numirea mea în funcție până la data prezentei demisii, nu poate consemna o analiză pertinent asupra performanței, ori contraperformanței (…) Atât timp cât consider că fac parte dintr-o echipă de oameni cu picioarele pe pământ, ce pot singuri să decidă pentru ei și pentru filial județeană, cred totodată că PNL Iași nu are nevoie de suport tehnic din partea nimănui, că PNL Iași nu este o filială ce trebuie ținută de mână, că PNL Iași poate lua singur deciziile statutare, de oportunitate pentru PNL Iași (…) Am acceptat această onorabilă funcție tocmai pentru a ajuta filiala PNL Iași și nu pentru a obține ceva, la fel cum am acceptat să candidez pentru funcția de Primar, etapă ce a fost extrem de epuizantă. Consider că peste tot în lume, managerul căruia i se stabilesc obiective, răspunderi și asumări, trebuie să aibă libertatea deplină să își construiască echipa așa cum consider că poate performa mai bine, dar în același timp aș putea admite că un partid nu se conduce corporatist, așa cum probabil am procedat eu”, afirmă Marius Bodea, în încheierea comunicatului de presă în care își anunță demisia din funcția de președinte al PNL Iași.