Primele autobuze noi vor ajunge săptămâna viitoare la Iași

autobuz

În maximum două săptămâni, pe străzile Iaşului vor circula primele autobuze noi, achiziționate cu fonduri de la bugetul local.  După cum precizează reprezentanții municipalității, primul lot, compus din patru autobuze, va intra în administrarea Regiei Autonome de Transport Public (RATP) la începutul săptămânii viitoare. ”Primele autobuze noi vor ajunge la Iaşi peste câteva zile. Cel de-al doilea lot, format din opt autobuze, va sosi la Iaşi la jumătatea lunii. Nu vom face discriminări, de aceea vor circula pe toate traseele din Iaşi. Vrem ca toţi ieşenii să beneficieze de condiţii moderne de transport”, a declarat viceprimarul Gabriel Harabagiu. Fiecare autobuz are o capacitate de 109 călători și podea joasă, rampă pentru urcare/debarcare destinată persoanelor cu dizabilități, spațiu pentru scaun cu rotile, aer condiționat în tot spațiul și sistem de supraveghere video. Consilierii locali au aprobat în şedinţa din 15 iulie contractarea unui împrumut BERD necesar achiziţionării a aproximativ 75 de autobuze noi, în vederea regenerării parcului auto al RATP. Suma pe care municipalitatea ieşeană intenţionează să o contracteze este de 15 milioane de euro. Cele 12 autobuze noi au fost achiziționate de Primărie, în urma unei licitații care a avut loc în această vară. Fiecare autobuz costă 160.000 de euro. În ceea ce privește cele 75 de autobuze noi, care urmează să fie cumpărate de municipalitate în urma creditului contractat cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), acestea vor ajunge la Iași, cel mai devreme, în luna martie 2017. Reamintim că pe 15 iulie, Consiliul Local Municipal (CLM) a aprobat contractarea de către Primărie a unui credit în valoare de 15 milioane de euro cu BERD, în vederea achiziționării unui număr de 75 de autobuze noi. Autobuzele au norma de poluare Euro 6, podea joasă, rampe pentru urcarea/debarcarea persoanelor cu dizabilități, fiind dotate cu instalații de aer condiționat și de supraveghere video.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;