Liceul Teoretic ”Dimitrie Cantemir” din Iași împlinește 49 de ani de existență

Elevii și cadrele didactice de la Liceul Teoretic ”Dimitrie Cantemir” din Iași sunt în aceste zile în sărbătoare, prilejuită de aniversarea a 49 de ani de existentă a instituției. Joi, 25 octombrie, la ora 12.00, în Sala de festivităţi ”Monique Roussel” a liceului este programată festivitatea de deschidere a ”Zilelor Şcolii”, manifestare care marchează, practic, debutul acțiunilor incluse în ediția din acest an a sărbătorii unității. După primirea invitaţilor şi cuvântul de deschidere al directorul liceului va avea loc un spectacol de muzică, dans, teatru şi poezie, în care actori vor fi chiar elevii instituției. Manifestările vor include, de asemenea, vernisaje ale unor expoziţii de pictură şi fotografie, precum și inaugurarea frescei ”Primăvara”, autor Ofelia Huţul. Vineri, 26 octombrie, activităţile vor continua cu diverse concursuri şcolare la disciplinele matematică, fizică, chimie, informatică, istorie, limbi străine, religie, educaţie fizică, cu prezentarea unor publicaţii ale cadrelor didactice, dar şi cu expoziţii. Liceul Teoretic “Dimitrie Cantemir” Iaşi şi-a deschis porţile în ziua de 17 septembrie 1963, având denumirea de Şcoala Medie nr. 8. ”De la început, instituția de învățământ şi-a propus să devină un liceu model prin obţinerea de rezultate remarcabile în pregătirea generaţiilor de elevi. Cursul firesc al evoluţiei spre performanţă a fost întrerupt în 1975, când a fost transformat în liceu industrial, fără să se aibă în vedere specificul sau orientarea sa spre pregătirea teoretică. Din anul 1990 s-a revenit la filiera teoretică, cu profilurile real şi umanist, ca urmare a voinţei profesorilor, a elevilor şi a părinţilor elevilor. Liceul Teoretic “Dimitrie Cantemir” Iaşi este primul liceu din Moldova care a beneficiat de un lector nativ din Spania, pentru predarea limbii spaniole, atât la clasele cu specializarea bilingv-spaniolă, cât şi la clasele de gimnaziu cu studiul intensiv al limbii spaniole. Ca o recunoaştere a promovării limbii şi culturii spaniole de către liceul nostru şi a implicării elevilor în activităţi interculturale româno-spaniole, în data de 19.03.2010, ataşatul pentru educaţie al Ambasadei Spaniei la Bucureşti, prof. univ. dr. Maria Mendez de Valdivia a vizitat şcoala noastră şi a înmânat drapelul Spaniei conducerii liceului, în prezenţa unor oficialităţi”, a declarat prof. Corina Hudiță, direcotrul Liceului Teoretic ”Dimitrie Cantemir”. Instituția are o bogată tradiţie în organizarea de manifestări ştiinţifice: Simpozionul Naţional cu participare internaţională Dimitrie Cantemir şi vocaţia europeană a gândirii româneşti” (ediţia a VIII-a, 2011), Simpozionul Internaţional Educaţia ecologică – strategie şi finalitate” (ediţia a XXXI-a, 2011), Concursul şcolar interdisciplinar „Urmaşii Principelui Cantemir” (ediţia a VI-a, 2011), Concursul şcolar naţional de proiecte de mediu „Eco – Junior” (ediţia a IV-a, 2011).

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;