Camelia Bogdănici: ”Deciziile luate de Ministerul Sănătății privind plata gărzilor crează confuzii în rândul medicilor”

bogdanici

Medicii ieșeni atrag atenția asupra unor confuzii și contradicții din actele normative și dispozițiile anunțate în ultima perioada de către Ministerul Sănătății. Astfel, în timp ce Guvernul României a decis că ”plata gărzilor suplimentare efectuate de medici se va face pornind de la baza salarială crescută prin intermediul Ordonanței de Urgență (OG) Nr. 20/2016, începând cu data de 1 octombrie anul acesta”, medicii au fost informați, prin acte oficiale, că baza salarială ce este luată în calcul va fi cea corespunzătoare pentru data de 31 decembrie 2009. ”Ce este adevărat: se va lua în considerare baza salarială crescută la 1 august 2016, sau cea din 2009?”, este o primă întrebare adresată oficialilor din ministerul de resort de către deputatul ieșean, medicul Camelia Bogdănici Totodată, printr-un comunicat de presă din 6 august, Ministerul Sănătății susține că ”gărzile suplimentare vor fi efectuate în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial. Pentru medici, avantajul este că gărzile vor fi considerate atât vechime în muncă, cât și vechime în specialitate. Contractul de muncă pentru gărzi va da dreptul la concediu de odihnă plătit proporțional cu timpul lucrat pentru medicii care efectuează numai gărzi, sau pentru cei care fac gărzi în alt spital decât cel la care sunt angajați”. ”Cu toate acestea, medicii au fost informați că nu li se plătește concediul de odihnă în cazul în care au funcția de bază în altă unitate (de exemplu cadrele didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Gr. T Popa”) și că li se va acorda doar concediu fără salariu”, precizează Camelia Bogdănici, într-un comunicat de presă. Potrivit acesteia, în acest context, apare o nouă confuzie legată de plata concediului aferent acestor gărzi. ”Ce este adevărat: ce este prevăzut în Codul Muncii (art. 145 din Legea 53/2003 – unde se prevede că activitatea desfășurată de un salariat în baza unui contract individual de muncă, conferă acestuia dreptul la concediul de odihnă plătit), comunicatul ministerului din 6 august sau adresele primite de cadrele medicale?” se întreabă retoric Camelia.  Bogdănici, care subliniază că ”Ministerul Sănătății dă cu o cu o mâna şi ia cu alta!”.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;