Concurs de soluții privind reamenajarea Pieței Palatului Culturii din Iași

Palatul Culturii

Municipalitatea ieşeană a lansat un concurs de soluţii arhitecturale privind amenajarea Pieţei Palatului Culturii şi a Piaţetei Ferdinand, precum şi realizarea statuii Regelui Ferdinand şi a busturilor personalităţilor culturale N. Iorga şi B. Fondane. În viitorul apropiat, concursul de idei va fi publicat pe Sistemul Electronic pentru Achiziţii Publice (SEAP), finanţarea urmând a fi făcută din bugetul local. Concursul urmăreşte selectarea celor mai bune proiecte pentru Reamenajarea Pieţii ”Palatului Culturii”, un spatiu urban aflat în centrul istoric al oraşului. Zona urbanistica aferentă Palatului Culturii Iaşi este o zonă care include un patrimoniu construit cu valoare istorică de importanță națională. Obiectul principal al concursului caută să promoveze idei noi în urbanism şi să remodeleze tipologiile tradiţionale de spaţii urbane, încurajând creativitatea, susţinând în acelaşi timp cercetarea arhitecturală şi implementarea de proiecte contemporane în sit istoric, dar cu sensibilitate şi respect faţă de elementele existente. După cum au afirmat reprezentanții municipalității vor fi propuse materiale durabile, naturale şi locale, care subliniază sustenabilitatea amenajărilor. ”Vor fi apreciate soluţii care folosesc materialele într-o manieră ce pune în valoare identitatea şi puterea spirituală a locului. Se va acorda atenţie zonelor de întâlnire, ale rezolvărilor de paviment propuse cu pavimentele existente pe străzile adiacente (racordarea Pieţei Palatului Culturii cu strada A. Panu, bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt şi strada Palat)”, au precizat oficialii Primăriei. În paralel cu acest lucru va fi elaborat un concept de trafic riveran (acces autovehicule, pietoni, scolari etc.), vor fi amenajate accesele rutiere pentru traficul ocazional (aprovizionare, intervenţii etc.). De asemenea, se va analiza posibilitatea amenajării de parcaje subterane sau supraterane, posibilitatea organizării de spectacole în aer liber în zona respectivă, precum și  ilustrarea unui concept de mobilare urbană cuprinzând: bănci, coşuri de gunoi, suport biciclete, etc., panouri de informare pentru evenimente, alte propuneri la latitudinea concurenţilor. Vor mai fi avute în vedere conceptuș pentru iluminat funcţional şi ambiental al traseelor şi punctelor de interes al pieţei Palatului (Statuia ecvestră a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, cele doua tunuri laterale statuii), elaborarea unui concept pentru vegetaţie şi pentru evacuarea apelor pluviale (atât pe zona pieţei Palatului Culturii cât şi pe zona din spatele palatului, zone ce fac obiectul prezentului concurs de soluţii), identificarea spaţiilor cu potenţial comercial estival din zona respectivă, elaborarea unui sistem de afişaj pentru informatii descriptive (scurt istoric, hartă, etc.) despre monumentele de arhitectură din cadrul Pieţei Palatului Culturii. Nu se doreşte proiectarea unor construcţii sau clădiri provizorii pe spatiul pieţii. Conceptul va ţine cont de posibilitatea executării în etape a lucrărilor. Concursul de soluții va avea trei premii, în valoare totală de 16.000 lei (premiul I – 8.000 lei, premiul II – 5.000 lei; premiul III – 3.000 lei). În ceea ce privește concursul de soluții privind amenajarea pieții şi a statuii Ferdinand, valoarea estimată a proiectului și execuției se ridică la 700.000 lei, amplasamentele luate în discuție fiind zona Palatului Copiilor, Fundație, în fața Corpului B al Universității „Al. I. Cuza”. Valoarea estimată a busturilor lui N. Iorga și B. Fondane este de 30.000 lei fiecare.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;