Casa de Cultură ”Mihai Ursachi” a municipiului Iași organizează miercuri, 31 august, de la ora 17.00, acțiunea ”Ziua Limbii Române”. Potrivit organizatorilor, manifestarea, care se va desfășura în Parcul Copou, are ca scop unirea tuturor celor care simt, gândesc și vorbesc aceeași limbă, prin intermediul lecturilor publice, momentelor dramatice și muzicale. Participă: Diana Vrabie, Ion Hadârcă (Republica Moldova), scriitorii Cassian Maria Spiridon, Livia Iacob, Horia Zilieru, Paul Gorban, Liviu Apetroaiei, Emilian Marcu și interpreții Natalia Paraschiv – flaut, George Marici – actor, Cezar Popescu – cantautor. Moderator: Adi Cristi. ”Ziua Limbii Române” se sărbătorește începând din 2012, în fiecare an, în România, pe data de 31 august. Conform legii, adoptată de Parlament în anul 2011, ”Ziua Limbii Române” este marcată de către autoritățile și instituțiile publice, inclusiv de reprezentanțele diplomatice și institutele culturale ale României, precum și de către celelalte instituții românești de cultură din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific. ”Ziua Limbii Române” este sărbătorită, de asemenea, și în Republica Moldova, începând din anul 1991.