Spitalul Regional de Urgențe de la Iași ar putea fi construit în Copou

macheta spital de urgente

După mai mulți ani de căutări și propuneri, se pare că autoritățile locale s-au decis, de comun acord cu cele centrale, asupra amplasamentului viitorului Spital Regional de Urgențe de la Iași. Astfel, după ce fiecare din cele cinci locații propuse până acum au căzut una câte una, din diferite motive (situația neclară din punct de vedere juridic a terenului, lipsa utilităților, calitatea nesigură a solului, distanța mare față de drumul european, etc.), se pare că atât Primăria municipiului Iași, cât și Guvernul, respectiv Ministerul Sănătății, au convenit asupra unui teren pe care urmează să fie ridicată viitoarea construcție.  ”În cursul zilei de astăzi (luni, 5 septembrie – n.r.) am avut o întâlnire cu doamna ministru secretar de stat Silvia Pop, de la Ministerul Sănătății, ocazie cu am vizitat două noi locații în ceea ce privește amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgențe de la Iași. Este vorba despre un teren, proprietate a municipiului Iași, situat în zona Moara de Vânt, și despre o locație din zona Copou, pe strada Viticultori, o suprafață de teren de circa 18 hectare, care se află în proprietatea statului român, respectiv în administrarea Agenției Domeniilor Statului (ADS). În acest din urmă caz este adevărat că va trebui să facem o legătură cu drumul european, pentru ca ambulanțele să nu străbată întregul oraș până să ajungă la destinație, însă o decizie finală privind amplasamentul viitoarei investiții urmează să fie luată abia la sfârșitul lunii septembrie, atunci când doamna Corina Crețu, comisar european pentru Dezvoltare Regională, va veni la Iași”, a declarat luni, 5 septembrie, primarul Mihai Chirica. Șeful municipalității ieșene a precizat că, în acest moment, varianta cea mai favorabilă pentru construcția viitorului Spital Regional de Urgențe de la Iași pare a fi cea din strada Viticultori, amplasamentul din zona Moara de Vânt fiind, la această oră, doar o variantă de rezervă. Inițial, autoritățile locale au propus cinci locații pentru amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgențe de la Iași, este vorba despre Şos. Păcurari – Zona şes Bahlui (complex ERA), Şos. Păcurari – Zona Antibiotice, Zona Moara de Vânt, Zona Trei Fântâni și Zona Spital ”Sf. Spiridon”. În luna iunie, proiectul privind construcția Spitalului Regional de Urgențe de la Iași a fost preluat de Ministerul Fondurilor Europene (MFE), prin Programul de Infrastructură Mare. În acest sens, la nivelul MFE a fost selectată o firmă care urmează să realizeze studiul de fezabilitate al proiectului, document care va trebui să fie finalizat până la sfârșitul lunii septembrie. ”În urma analizei studiului de fezabilitate urmează să fie ales și amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgențe de la Iași, după care, începând din luna octombrie a acestui an vor începe demersurile în vederea asigurării finanțării pentru acest obiectiv”, a precizat primarul Mihai Chirica. Potrivit proiectului tehnic, SRU de la Iași va avea o suprafață utilă de 57.161 metri pătrați, un regim de înălțime de 2S+P+4E și un număr de 786 de paturi. În ceea ce privește finanțarea, aceasta ar urma să fie asigurată din fonduri europene, prin intermediului Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020. Suma totală, estimată pentru construcția tuturor celor trei viitoare spitale regionale de urgență (de la Iași, Cluj și Craiova) este de 320 milioane de euro. Dotările celor trei unități spitalicești, în valoare de 150 de milioane de euro, urmează să fie asigurate din fondurile Băncii Mondiale (BM).

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;