Prefectul Marian Grigoraș, la deschiderea noului an școlar: Nu există diferențe între un elev din mediul rural și unul de la oraș

marian-grigoras

Prefectul județului Iași, Marian Grigoraș, a participat luni, 12 septembrie, la festivitatea de deschidere a noului an școlar, care s-a desfășurat la Liceul Agricol Miroslava și la Liceul Tehnologic Vlădeni. ”Am vrut să fiu alături de copiii din mediul rural în această primă zi de școală. Am vrut să le transmit un mesaj de susținere, de încurajare. Și eu am urmat cursurile unui liceu din mediul rural și vreau să le fie foarte clar că, din punctul meu de vedere, nu există diferențe între un elev din mediul rural și unul de la oraș. Avem foarte mulți elevi foarte buni în mediul rural. Ei au nevoie de susținere pentru a se putea dedica școlii. Se fac eforturi și la nivel guvernamental pentru a îmbunătăți condițiile în care se desfășoară cursurile în mediul rural. Avem în județ în jur de 40 de comune care au proiecte evaluate la peste 56 milioane lei în ceea ce privește modernizarea unităților de învățământ. Aceste proiecte se află în diferite stadii de implementare”, a declarat prefectul Marian Grigoraș, în discursul său, adresat elevilor și cadrelor didactice. Reprezentanții autorităților locale și ai cadrelor didactice au propus decontarea totală a cheltuielilor privind transportul copiilor la școală, dar și suplimentarea numărului de microbuze școlare necesare pentru transportul copiilor. ”Am discutat cu profesorii, am vizitat câteva săli de clasă, ateliere. Vom transmite mai departe solicitările lor pentru a putea fi identificate soluții”, a completat prefectul județului Iași. Liceul Tehnologic Agricol “Mihail Kogălniceanu” Miroslava are o istorie care a început, conform prezentării oficiale, cu Institutul de Educație pentru Fiii de Nobili deschis la Miroslava la 24 octombrie 1831, în palatul marelui boier moldovean, Vasile Beldiman, situat pe un “deal romantic”, așa cum îl prezintă in cartea sa, “Tainele inimii”, unul dintre elevii primei promoții, Mihail Kogălniceanu. Locuitorii Miroslavei susțin că acest institut a reprezentat începutul învățământului agricol din Moldova.  Liceul Tehnologic Vlădeni funcţionează în localitatea Vlădeni și a fost înfiinţat în anul 2002, continuând tradiția unor şcoli post-gimnaziale care au răspuns cerinţelor profesionale ale unităţilor economice şi sociale din zonă, precum Şcoala Profesională de Mecanizatori Agricoli 1957-1968 sau Liceul Teoretic care a funcționat între anii 1962-1971. La rândul său, subprefectul Răzvan-Bogdan Abălași a participat la festivitățile organizate cu ocazia începerii anului școlar la Școala Gimnazială ”Carol I” și la Liceul Teoretic de Informatică ”Grigore Moisil” din municipiul Iași.

Filed in: Educație

Comments are closed.

;