Întâlnire importantă în domeniul aviației civile, găzduită de Iași

bodea

În aceste zile, Iașul găzduiește workshop-ul cu tema ”IMPLEMENTAREA REGULAMENTULUI (UE) 139/2014. PROCESUL DE CONVERSIE A CERTIFICATULUI DE AERODROM”, eveniment organizat de Aeroportul Internațional Iași, sub coordonarea Autorității Aeronautice Civile Române (AACR) și sub egida Agenției Europene pentru Siguranță (EASA). Întâlnirea de lucru, care se desfășoară în perioada 14-15 septembrie la Hotel Internațional, cuprinde două sesiuni, în cadrul cărora vor fi dezbătute teme privind Regulamentul (UE) nr.139/2014 de stabilire a cerințelor tehnice și a procedurilor administrative referitoare la aeroporturi, în temeiul Regulamentului (CE) nr.216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului Europei. La workshop participă specialiști de la Agenția Europeană pentru Siguranță, Autoritatea Aeronautică Civilă (România și Austria), ICAO, Agenția pentru Siguranță și Securitate Spania, dar și reprezentanți ai aeroporturilor regionale din țară (Cluj, Oradea, Baia Mare, Craiova și Iași).  În cuvântul de deschidere, președintele Consiliului de Administrație (CA) al Aeroportului Iași, Marius Bodea, a subliniat dezvoltarea impresionantă pe care a avut-o în ultimii patru ani aeroportul ieșean. ”În anul 2012, de pe Aeroportul Internațional Iași opera o singură cursă externă directă, cea de la Viena. Astăzi, Aeroportul ieșean este legat direct de 16 destinații externe, la care se adaugă cele opt zboruri zilnice către București, operate de către două companii diferite. Totul a început în 2012, când s-a luat decizia demarării unui amplu proces de modernizare și extindere a aeroportului, ce a însemnat construirea unei piste noi, flexibile, unice în România, și a unui noi terminal pentru pasageri. În acest moment, Aeroportul Internațional Iași este unul dintre cele mai dinamice unități de acest fel din țara noastră. De aceea, nu este deloc întâmplător faptul că la Forumul Aviației Mondiale, care s-a desfășurat anul trecut la Montreal, Aeroportul Internațional Iași a reprezentat studiu de caz privind cea mai spectaculoasă dezvoltare într-un timp așa de scurt a unui aeroport din Europa”, a declarat Marius Bodea. ”Timp de două zile, atât noi, cât și participanții la acest eveniment vom avea ocazia să împărtășim experiențe, să ne familiarizăm cu noi proceduri de lucru aplicate în aviația europeană, să interacționăm cu specialiști din organizații responsabile cu securitatea și siguranța în acest domeniu de activitate. Este, în același timp, o oportunitate pentru Aeroportul Iași de a aduce la cunoștința celor prezenți proiectele care au urcat Iașul pe podiumul aeroporturilor regionale din țară, ca model de dezvoltare și modernizare într-un timp record, dar și o ocazie de a ne consolida poziția, inclusiv pe piața europeană. Nu în ultimul rând, un astfel de eveniment, cu participare internațională, ne ajută în stabilirea unor noi contacte benefice atât pentru Aeroportul Iași, cât și pentru comunitatea ieșeană”, a mai spus președintele CA al Aeroportului Internațional Iași.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;