În cadrul ședinței Biroului Executiv Județean (BJE) al ALDE Iași, care a avut loc în această săptămână, au fost discutate o seamă de chestiuni ce țin de participarea filialei la campania electorală. Potrivit unui comunicat de presă al ALDE Iași, BEJ a decis, cu unanimitate de voturi, ca lista partidului pentru Camera Deputaților să fie deschisă de Varujan Vosganian, urmat de Ciprian Roșca, consilier județean și vicepreședinte ALDE Iași. Lista pentru Senat va fi deschisă de Vasile Șalaru, consilier județean și președinte executiv al ALDE Iași.