O nouă cursă directă Iași – București și retur, operată de Blue Air

blue air

Începând de vineri, 16 septembrie, a devenit operațional cel de-al treilea zbor zilnic între Iași și București, al companiei Blue Air. Astfel, ieșenii și bucureștenii se vor bucura de mai multe opțiuni de zbor, dar și de multiple conexiuni din București și Iași, cu acces facil și timp redus de așteptare. ”Datorită succesului pe care l-a înregistrat compania la Iași, Blue Air pune acum la vânzare peste 800 de locuri pe zi pentru această rută internă. Ieșenii au la dispoziție, în prezent, șapte rute directe (interne și externe) cu această companie, la care se vor adăuga, din 1 octombrie 2016, încă două rute interne, către Cluj și Timișoara”, se precizează într-un comunicat al Aeroportului Internațional Iași. Biletele de avion pe ruta Iași-București-Iași sunt disponibile la tarife începând de la 89,90 lei (preț pe segment de zbor, TVA și taxe incluse, locuri limitate). Tarifele includ gratuit un bagaj de mână în limita a zece kilograme, un bagaj de cală în limita a 32 kilograme și snack gratuit pe timpul zborului. Rezervările se pot face pe www.blueairweb.com, prin Call Center sau la cele peste 3000 de agenții partenere.  Cu Blue Air se mai poate călători direct din Iași spre următoarele destinații: Barcelona, Bruxelles, București, Cluj-Napoca (de la 1 octombrie 2016), Constanța (din 15 iunie 2017), Koln (Bonn), Londra (Luton), Paris (Beauvais), Roma (Fiumicino) și Timisoara (de la 1 octombrie 2016). În prezent, numărul total al curselor zilnice directe spre Otopeni, de pe Aeroportul Iași, a ajuns la opt.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;