Suita evenimentelor muzicale continuă în ansamblul Palas și în acest week-end, cu un nou concert susținut de orchestra simfonică a Filarmonicii. Spectacolul de muzică clasică este completat cu un festival gastronomic și târguri variate.
În ansamblul Palas, week-end-ul debutează vineri, 23 septembrie 2016, de la ora 19.00, în Atrium, cu un concert inedit.„Tango Simfonic” este un spectacol care combină virtuozitatea muzicii instrumentale cu pasiunea ritmurilor de tango, în interpretarea orchestrei simfonice a Filarmonicii de Stat „Moldova” Iași. Instrumentiștii vor fi coordonați de dirijorul Cristian Oroșanu. Invitată specială va fi Analia Selis, interpreta originară din Argentina, țara tangoului, fiind o voce recunoscută a acestui gen în România. Alături de ea vor urca pe scenă și pianistul Mariano Castro, dar și Omar Massa, care va cânta la bandoneon.
Agenda evenimentelor din acest sfârșit de săptămână continuă cu Street Food Festival. De vineri până duminică, în parcul Palas, ieșenii și nu numai vor putea savura cele mai apetisante preparate din gastronomia stradală. Printre deliciile pregătite de bucătarii Street Food Festival se numără: pizza napoletană, gulaș, quesedilla, preparate asiatice, pește, burgeri, sandwichuri și deserturi pentru fiecare gurmand. În fiecare seară, propunerile culinare vor fi combinate cu muzică live, funk, jazz, world music sau soul.
În aceeași perioadă, la etajul 1 al Atriumului Palas Mall se va desfășura o nouă ediție a Târgului de Artă și Antichități. Colecționari din toate colțurile țării își dau întâlnire cu iubitorii de obiecte cu patina timpului, pentru a le prezenta poveștile unor piese cu adevărat aparte.
Sâmbătă și duminică, în Atriumul Palas se va desfășura Leather Show. Producători autohtoni, dar și din Grecia, le vor propune celor care doresc să își înnoiască garderoba piese vestimentare, încălțăminte, marochinărie și accesorii din piele și blănuri.
Până duminică inclusiv, în piațeta de la intrarea principală în Palas Mall, dinspre Palatul Culturii, și în zona Hervis Sports vor fi prezenți expozanții Târgului Accesoriilor Fashion, care le vor propune clienților bijuterii, piese vestimentare și decorațiuni lucrate manual.